Hans Gert Poettering a fost ales preşedinte al PE Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 32 Vizualizări

Hans Gert Poettering a fost ales preşedinte al PE

Hans-Gert Poettering a fost ales marţi preşedinte al Parlamentului European, din primul tur de scrutin, cu 450 de voturi din 689 de voturi valide, în condiţiile în care majoritatea absolută necesară era de 345 de sufragii.
Chiar dacă modalitatea de vot în PE este electronică, de această dată membrii PE au votat prin buletine, pe care au scris numele preferatului. Primul tur de scrutin s-a terminat în jurul orei 12.00 şi şedinţa a fost suspendată până la ora 13.00, pentru numărarea voturilor.
Cei patru candidaţi pentru înlocuirea lui Josep Borrell au fost italianca Monica Frassoni, copreşedinta verzilor, danezul Jens-Peter Bonde, preşedinte al grupului eurosceptic Independenţă/ Democraţie (ID), comunistul francez Francis Wurtz şi Hans-Gert Poettering, care a prezidat până săptămâna trecută grupul PPE-DE. Acesta din urmă a reuşit să întrunească sufragiul majorităţii eurodeputaţilor, în baza unui acord cu PSE de împărţire a preşedinţiei în cadrul legislaturii 2004-2009.
Poettering a promis, în discursul său, că va fi "un preşedinte obiectiv şi drept pentru toţi deputaţii". Spre deosebire de Borrell, adesea criticat pentru lipsa lui de experienţă, germanul cunoaşte instituţia europeană precum propriul buzunar: el este unul dinte cei şase membri ai PE care sunt la Strasbourg din 1979, de la primele alegeri europene.
Frassoni şi Bonde au susţinut necesitatea ca PE să lanseze o dezbatere privind sediul său. Ei vor să aibă un singur sediu, pentru a evita risipirea unui buget de 200 de milioane de euro anual. Conform Tratatelor, sediul PE este la Strasbourg, însă legislativul se întruneşte acolo doar patru zile pe lună, celelalte lucrări având loc la Bruxelles.
"Mai mult de o mie de persoane au semnat petiţia prin care se cere un sediu unic şi totuşi marile grupuri politice continuă să marginalizeze discuţiile serioase pe acest subiect", a spus Frassoni, cerând măcar o dezbatere. Bonde, la rândul lui, a făcut un apel la colegii parlamentari de a-şi utiliza votul pentru a demonstra nevoia de reformă. (NewsIn)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE