Angela Merkel a prezentat programul preşedinţiei UE Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 30 Vizualizări

Angela Merkel a prezentat programul preşedinţiei UE

7164_merkel.gifCancelarul german, Angela Merkel a prezentat, miercuri, în Parlamentul European, priorităţile preşedinţiei germane a UE – revigorarea Constituţiei Europene şi stabilirea unei politici energetice comune, transmite Reuters.

Merkel este conştientă că într-o Uniune Europeană care se confuntă cu un blocaj politic un plan prea ambiţios pentru preşedinţia germană a blocului european s-ar putea lovi de factori pe care nu îi poate controla.
Cum preşedintele francez, Jacques Chirac şi premierul britanic, Tony Blair se pregătesc să-şi părăsească funcţiile anul acesta, Merkel a devenit cel mai influent lider al Europei. Dar oficiali germani spun, că ceea ce poate realiza ea, depinde de cine va fi ales preşedinte al Franţei, la 6 mai, adică la aproape doi ani după ce alegătorii francezi şi olandezi au oprit reforma instituţională în UE respingând prin referendum proiectul de constituţie.
"Cu toţii ne dăm seama că nu putem continua cu instituţiile din prezent, concepute pentru o comunitate de şase state, şi trebuie să reformăm sistemul pentru a putea face faţă actualelor şi viitoarelor extinderi" ale organizaţiei, a declarat un responsabil de la Berlin. "Ne lovim de o mulţime de incertitudini – în Franţa, Marea Britanie, Polonia, Republica Cehă şi Olanda", a adăugat el.
Candidatul prezidenţial francez Nicolas Sarkozy vrea să păstreze din tratatul constituţional iniţial numai acele aspecte absolut necesare unei reforme – un preşedinte pe termen lung al UE, un ministru de externe, un sistem de vot mai democratic şi mai multă putere pentru parlamentele naţionale.
Contracandidata sa socialistă, Segolene Royal, al cărei partid a avut opinii divergente în legătură cu referendumul pentru Constituţia Europeană, afirmă că Europa trebuie să dovedească mai întâi cetăţenilor valoarea pe care o are prin proiecte economice şi sociale practice înainte de a se concentra din nou asupra problemelor instituţionale.
Marea Britanie, Polonia şi Republica Cehă, care au promis că vor organiza referendumuri pentru Constituţia Europeană, dar le-au amânat după respingerea tratatului de către Franţa şi Olanda, se tem pentru soarta Constituţiei.
Potrivit diplomaţilor, în culise, Germania se consultă cu aceste ţări pentru a afla la ce prevederi ale tratatului ar trebui să se renunţe pentru ca ceea ce rămâne să poată fi aprobat de ţările care nu au făcut-o, preferabil fără organizarea unui referendum. Până în prezent, Tratatul constituţional a fost ratificat de 18 dintre cele 27 de state membre.
Scopul este de a cădea de acord, în iunie, în privinţa unui calendar pentru un tratat amendat care să conţină unele direcţii politice, renunţându-se eventual la cuvântul "constituţie".
Merkel urma să vorbească miercuri şi despre planurile pe care le are în vedere pentru a face din cea de-a 50-a aniversare a Tratatului de la Roma, ce va fi marcată în martie, o mare sărbătoare. Berlinul intenţionează să emită cu această ocazie o declaraţie care să arate realizările blocului european şi valorile comune.
Scopul cancelarului este de a crea un context politic favorabil reformelor în paralel cu exercitarea unor presiuni pentru formularea unei politici energetice comune. Această politică ar urma să se bazeze pe scopuri ambiţioase cum ar fi combaterea încălzirii globale prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, economisirea energiei şi orientarea către energia regenerabilă.
Pe de altă parte, guvernul de amplă coaliţie stânga-dreapta din Germania are păreri divergente în ceea ce priveşte energia. Conservatorii sunt favorabili energiei nucleare, în timp ce social-democraţii au votat împotriva centralelor nucleare.
Comisia Europeană a prezentat săptămâna trecută propuneri pentru o politică energetică unitară a UE, inclusiv prin favorizarea concurenţei în acest sector, ceea ce ar presupune o posibilă scindare a unor mari companii în domeniul energiei, cum ar fi E.ON şi RWE în Germania sau EdF în Franţa.
Germania nu a mai protestat aşa vehement faţă de această propunere, cum a făcut-o în trecut, iar diplomaţii vor fi atenţi la planurile pe care Merkel le va prezenta pentru a materializa propunerile Comisiei. (NewsIn)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE