Franţa consideră echilibrat planul pentru Kosovo Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 28 Vizualizări

Franţa consideră echilibrat planul pentru Kosovo

7280_FRANTA.gifPlanul negociatorului ONU Martti Ahtisaari pentru Kosovo pare "echilibrat", a apreciat luni Ministerul francez de Externe, cerând Belgradului şi Priştinei să se "implice în mod constructiv" în consultările viitoare, relatează AFP.

"Acest proiect ni se pare echilibrat şi ia în considerare negocierile care s-au derulat, începând de anul trecut, la Viena şi recomandările Grupului de Contact", a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Jean-Baptiste Mattei.
Ahtisaari a prezentat vineri, într-o şedinţă cu uşile închise, propunerile sale pentru statutul viitor al provinciei diplomaţilor din ţările membre ale Grupului de contact – Germania, SUA, Franţa, Italia, Marea Britanie, Rusia – UE şi ONU.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului a declarat de la început că nu intenţionează să "comenteze un text care nu a fost prezentat încă părţilor implicate direct".
Ahtisaari va prezenta în 2 februarie planul la Priştina şi Belgrad, cărora Mattei le-a cerut "să se implice într-o manieră constructivă" în consultări.
Ministrul francez de externe Philippe Douste-Blazy, care l-a primit luni pe comandantul Misiunii Interimare a ONU în Kosovo (MINUK) Joachim Rucker, şi-a anunţat "susţinerea totală" pentru propunerile lui Ahtisaari. El doreşte ca MINUK "să continue să îşi asume mandatul în totalitate, până la emiterea unuia nou", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Kosovo este o provincie sârbă cu populaţie majoritar albaneză, administrată de ONU din 1999, după raidurile aeriene ale NATO care au pus capăt represiunii sângeroase desfăşurată de forţele sârbe împotriva albanezilor.
Potrivit unor informaţii neconfirmate, Ahtisaari propune o perioadă de tranziţie către independenţă condiţionată, timp în care Kosovo va beneficia de autonomie maximă, dar nu va avea dreptul să îşi formeze armată şi nici să adere la ONU.
Pe de altă parte, preşedintele macedonean Branko Crvenkovski a insistat luni, la sediul NATO de la Bruxelles, asupra unei soluţii în dosarul Kosovo care să nu destabilizeze ţările vecine acestei provincii separatiste sârbe. El a adăugat, însă, că Skopje va sprijini orice propunere.
Macedonia, o ţară cu 25 la sută din populaţie de origine albaneză, asistă cu îngrijorare evenimentele de la Priştina temându-se de o nouă izbucnire a naţionalismului. O parte dintre etnicii albanezi din Macedonia, au încercat să se desprindă de Skopje, înainte de a accepta să fie dezarmaţi de NATO în vara anului 2001, în urma unui armistiţiu. (NewsIn)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE