Plan de eliberare Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 29 Vizualizări

Plan de eliberare

Fiul cel mare al liderului libian Muammar Kadhafi, Seif el-Islam, a declarat că Tripoli a propus autorităţilor de la Berlin şi Paris un plan pentru eliberarea infirmierelor bulgare condamnate la moarte, cu condiţia ca familiile copiilor infectaţi cu HIV să beneficieze de compensaţii, relatează AFP.
Seif el-Islam a cerut şi eliberarea unui ofiţer libian condamnat la închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru atentatul din Lockerbie, din 1988. El a dat asigurări că cele cinci infirmiere şi medicul palestinian nu vor fi executaţi, potrivit "24 Ceassa".
"Nu vor avea loc execuţii. Libia nu este Irak", a subliniat el, făcând aluzie la spânzurarea lui Saddam Hussein.
"Am propus un program cu o soluţie pentru toate părţile: părinţii, guvernul libian, partea bulgară, UE", a spus el-Islam, adăugând că a discutat planul cu miniştri de externe german şi francez. "Este vorba despre indemnizaţii serioase pentru familiile persoanelor respective", a declarat el, spunând că a primit misiunea de a se ocupa de acest plan din partea liderului libian şi familiilor copiilor bolnavi.
El-Islam a subliniat "importanţa stabilirii unui dialog între familii şi reprezentanţii europeni", mai ales prin vizite în Libia din partea "unor europarlamentari, miniştri de externe, diplomaţi şi experţi". El-Islam a mai spus că, în opinia autorităţilor de la Tripoli, ofiţerul libian Abdel Basset Ali al-Megraghi, condamnat la închisoare pe viaţă în ianuarie 2001 pentru atentatul din Lockerbie, este nevinovat. "Aşa cum aveţi dreptul să cereţi întoarcerea infirmierelor voastre, noi avem dreptul de a insista pentru revenirea lui Megrahi în Libia", a spus el, precizând totuşi că "nu este vorba despre un schimb". (NewsIn)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE