Ilie, ambasador pentru o zi Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 49 Vizualizări

Ilie, ambasador pentru o zi

7430_Ambasador.gifCu adevărat rugăminţile unui copil înmoaie inimile şi deschid mai lesne baierele pungii. Iar atunci când gestul copilului e pur altruist, răsplata vine de la sine.

Ilie are aproape 14 ani, este român, dar învaţă încă să vorbească româneşte. Pentru că cea mai mare parte a vieţii sale a petrecut-o în Boston, SUA. Este unul din copiii români abandonaţi în spitale şi adoptaţi de străini în anii de după Revoluţie.
Mama sa adoptivă este asistent social şi făcea parte din primul grup de studenţi americani aduşi în 1995 ca voluntari în spitalele şi căminele din Bucureşti de către Dorothy Tarant, cea care ulterior a pus în "Casa de pe Stâncă" a Cetăţii Sighişoara bazele fundaţiei Veritas.
Despre părinţii naturali ai lui Ilie nu se ştiu nici acum prea multe lucruri, nu se cunoaşte nici măcar locul exact al naşterii sale.
Abandonat într-un spital din Bucureşti alături de alte zeci de suflete ca el a crescut cu oarecare deficienţe.
"Nu ştiu exact diagnosticul pus de medicii americani care l-au consultat, însă aceştia au spus că Ilie s-ar fi născut perfect normal. Mediul în care şi-a petrecut primul an de viaţă, lipsa atenţiei din partea personalului (pentru că pe vremea aceea în orfelinate câte o infirmieră se îngrijea de câteva zeci de copii) i-au influenţat dezvoltarea", a povestit Vladimir Şargu, PR manager Veritas.
Ilie a fost îndrăgit de studenta din SUA care a "lucrat" cu el, chiar şi-a prelungit perioada de şedere în România pentru a-i fi mai mult timp aproape. Reîntoarsă în SUA a depus cerere de adopţie pentru Ilie. Procedurile au fost greoaie, cererea nu putea fi făcută nominal, dar a avut noroc că primul copil de pe lista adopţiilor a fost luat înapoi de părinţii naturali, iar Ilie era "următorul pe listă".

Rugăminte la Toy Factory
Ilie şi mama sa adoptivă revin anual în România, iar de când Dorothy a înfiinţat fundaţia Veritas, Sighişoara este oraşul în care îşi petrec vacanţele de vară. Aici s-au implicat în programele sociale derulate de fundaţie pentru copiii defavorizaţi sau cu deficienţe.
Ilie şi-a făcut prieteni aici şi a simţit că trebuie să-i ajute cât mai mult pe copii, implicându-se în acţiuni caritabile. Spre finele anului 2006 a scris o scrisoare conducerii Toy Factory(una dintre cele mai mari fabrici de jucării din SUA) în care solicita o donaţie de jucării pentru copiii din România. Răspunsul a venit repede şi era favorabil: acceptau o donaţie de 300 de jucării, care au şi fost dăruite înainte de Crăciun copiilor din Sighişoara şi din satul Ţigmandru.
Fapta lui Ilie a ajuns până la urechile angajaţilor Ambasadei României în SUA, care l-au invitat pe băiat împreună cu mama sa la petrecerea de Crăciun oferită de Consulatul român din Washington. Mama sa adoptivă povesteşte într-un e-mail trimis fundaţiei Veritas că "Ilie (Joshua) a fost onorat pentru ceea ce-a făcut pentru copiii din Ţigmandru şi Sighişoara", a fost prezentat oaspeţilor prezenţi, între care reprezentanţi ai Guvernului SUA şi staff-ul Ambasadei noastre, şi invitat de către consul în biroul său "să socializeze", fiind declarat simbolic "ambasador al României pentru o zi".
Ilie i-a povestit consulului şi despre alte activităţi în care s-a implicat pentru ajutorarea copiiilor români. Ca dovadă i-a dăruit una din brăţările din mărgele confecţionate împreună cu câţiva colegi de şcoală, brăţări simbolice pe care le vând prin cartier, iar banii adunaţi îi trimit fundaţiei Veritas pentru programele cu copii.
"Consulul l-a încurajat pe Ilie să se implice în continuare în astfel de activităţi şi după un timp
s-a scuzat că trebuie să plece la o întâlnire cu preşedintele Bush. Când a plecat purta la mână brăţara dăruită de Ilie", a povestit mama băiatului în acelaşi e-mail trimis fundaţiei Veritas.

Florentina CĂLUGĂR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE