Partid de buzunar Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 50 Vizualizări

Partid de buzunar

7453_partid.gifMiliardarul israelian de origine rusă Arkadi Gaidamak a declarat marţi că intenţionează să anunţe în curând crearea propriului său partid politic cu vocaţie socială şi economică. Conform celor mai recente sondaje de opinie, o viitoare formaţiune politică a lui Gaidamak ar miza pe obţinerea a cel puţin 25 din totalul de 120 de mandate ale Knessetului, parlamentul israelian unicameral. Considerat un apropiat al liderului Likud, Benjamin Netanyahu, Arkadi Gaidamak declarat că ''are o oarecare experienţă în problemele politice, economice şi sociale'' şi poate conta pe o parte a electoratului de origine rusă. Aceasta s-a ''înrolat'' în majoritate în rândurile partidului rusofon Israel Beitenu, de extremă dreapta, aflat în actuala coaliţie de guvernământ.
Gaidamak face din decembrie 2000 obiectul unui mandat de arestare internaţional emis de un tribunal parizian, care îl anchetează în legătură cu un trafic de arme spre Angola, în care a fost implicat şi Jean-Christophe Mitterrand, fiul fostului preşedinte al Franţei.
De asemenea, Gaidamak a avut probleme cu justiţia şi în Israel, pentru o afacere de spălare de bani referitoare la Hapoalim, principala instituţie bancară a ţării. Miliardarul de origine rusă, care mai are naţionalitate franceză, angoleză şi israeliană, este proprietarul echipei de baschet Hapoel Ierusalim, principala rivală a celebrei Maccabi Tel-Aviv. (I.B.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE