Viaţa medicală din Paris

Marele nuvelist şi romancier nord-american, Ernest Hemingway (1898-1961), a trăit cea mai mare parte a vieţii în "Capitala Luminii", ca solitar, unde i-a plăcut cel mai mult şi unde a redactat majoritatea romanelor. La fiecare carte, de obicei, scria în introducere un aforism. Unul dintre ele: "cine a petrecut de neuitat". Total de acord, având şi unele repere de comparaţie.

Ajuns acolo pentru prima dată, pentru10 luni, Patronul (aşa se numea şeful), mi-a spus să mă plimb patru zile şi apoi să revin… La revederea propusă, i-am spus sincer: "Am impresia că s-au grupat toţi oamenii din lume, să construiască cel mai frumos, complex şi impresionant oraş"… Era curios dacă am cu ce compara. Deşi la o vârstă relativ tânără, mai fusesem la Congrese şi ca turist, în Stockholm, Copenhaga, Berlin, Moscova, Praga, Istanbul etc. Mi-a răspuns că, deşi el este relativ vârstnic, având libertatea să meargă oriunde, încearcă să mă creadă.
Dimineaţa, activitatea lui începea la 9, până atunci fiind personalul de gardă, totul fiind planificat din ziua precedentă, dar se întrerupeau uneori de urgenţe. La intrare nu aveau firme mari, decât numele unităţii. Pe un panou, în hol, erau înşirate chei. O luau pe cea potrivită, mergeau cu un umeraş, la duş (acolo erau 11, separate cu material plastic fiecare), având hainele de spital, care se găseau într-un dulap enorm în perete, după număr, le schimbam cu cele de stradă, care urmau să fie duse personal la garderobă. Acest lucru se putea face de nenumărate ori pe zi (la nevoie), iar la sfârşitul zilei de lucru, după îmbrăcarea în hainele de stradă, cele de spital le puneam într-o ladă mare, maşina de spălat mergând continuu… Când se lucra nu se discuta de politică, sport, etc… La ora 13 era masa de amiază, la cantina restaurant care avea o sală de recepţie cu pian, ziare şi reviste, iar în hol, multiple frigidere cu sticle mici de bere şi vin (fiecare putea să ia cât doreşte, dar niciodată n-am văzut pe cineva "pilit"), iar deasupra, erau sticle mari de apă minerală. Sala avea aproape 50 de locuri şi se ocupau în ordinea venirii. Dacă cineva era solicitat telefonic în secţie pentru vreun bolnav, se ridica imediat şi pleca. Masa era cam cum este aici un restaurant de 4-5 stele, se putea servi, de asemenea, micul dejun şi cina. Supă sau ciorbă niciodată. Am avut şi noi, pentru amiază, o cantină la subsol, dar considerată necorespunzătoare s-a desfiinţat, iar şapte luni nu s-a făcut nimic.
Se lucra după aceia în continuare până în jurul orei 18, în fiecare joi de la 18.30, până se termina – se ţineau comunicări ştiinţifice pe spital, care mergeau şnur (nu trebuiau reanunţate şi programul afişat deoarece fiecare prezenta ce credea că este interesant. Amfiteatrul respectiv era totdeauna plin. La noi a fost USSM (Uniunea Societăţii Medicale), organizată pe ţară (prin ea se planificau conferinţele naţionale şi fiecare sediu de judeţ, ţinea lunar şedinţe de comunicări). Acum a dispărut şi acea organizare. La examenele şi concursurile de specialitate, trebuia scris în dosar "activitatea ştiinţifică şi social obştească", de care se ţinea cont la media generală. Acum cunosc mulţi medici primari chiar, care n-au rostit măcar un cuvânt la vreo consfătuire, dealtfel n-avea cum, neanticipând sau să aibă vreo comunicare în reviste.
prof. dr. Grigore Stanciu