Pretul apei ii da batai de cap primarului Sofalvi Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 46 Vizualizări

Pretul apei ii da batai de cap primarului Sofalvi

p_3_2_35.jpgPrimarul comunei Sîngeorgiu de Mureş, Sofalvi Szabolcs, a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă decalogul realizărilor din primele luni de mandat. Printre cele zece realizări importante au fost, câştigarea proiectului pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare, întocmirea proiectului pentru asfaltarea a 10 drumuri comunale şi construirea unei creşe din fonduri UE, reparea a 40 de străzi din comună, amenajarea a 10 terenuir de joacă şi reabilitarea iluminatului public.
La instalarea în funcţie primarul Sofalvi a găsit o serie de probleme pe care a încercat să le rezolve prin proiecte şi atragerea de fonduri, „Principalele probleme au fost legate de fondul funciar, construcţii respectiv problemele sociale dar şi starea în care erau drumurile, trotuarele, iluminatul public, lipsa terenurilor de joacă, lipsa de strategie în dezvoltare”, a declarat acesta. Primarul din Sîngeorgiu de Mureş s-a arătat optimist în ceea ce priveşte continuarea proiectelor începute în 2008, „Pentru că am întocmit atât de multe studii, strategii, am început să demarăm lucrări, am câştigat proiecte inclusiv din fonduri europene sunt absolut convins că drumul pe care am pornit este cel bun şi vom reuşi să realizăm aceste proiecte de apă şi canalizare, reparaţii drumuri, iluminat public”, a susţinut Sofalvi.
Cea mai mare problemă pe care doreşte să o rezolve în anul 2009 este reducerea preţului la apă pentru locuitorii din comună. „Voi face toate demersurile, am făcut şi anul trecut dar nu am avut prea mare succes pentru a reduce pretul apei. Nu se justifică acest preţ ridicat faţă de preţul apei din Târgu-Mureş. Prin studii, prin proteste prin adrese trimise către Consiliul Judeţean, către operatorul regional şi către Bucureşti sunt absolut convins că decizia care se va lua la nivel judeţean va fi una favorabilă comunei noastre şi în decurs de o lună sau două se va rezolva problema”, a declarat Sofalvi. În prezent locuitorii din comună plătesc 5,9 lei/m³ la care se adaugă taxa de canalizare.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE