Steluţele de la Grădiniţa PN nr. 3 povestesc despre arici Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 65 Vizualizări

Steluţele de la Grădiniţa PN nr. 3 povestesc despre arici

6_36.jpg
Clădirea veche de peste un secol de pe strada Revoluţiei din Târgu Mureş la numărul 12 găzduieşte trei grupe de grădiniţă, cu un efectiv de 60 de copii, care din toamna anului trecut, administrativ, aparţin de Grădiniţa Ştefania, condusă de directoarea Gyorfi Eva. A doua încăpere, cea mai spaţioasă este ocupată de Grupa Steluţelor de la secţia maghiară. Frumos amenajată, curată şi luminoasă, sala are calculator, jucării şi colţuri dotate conform specificului activităţilor. Lucruri manuale lucrate cu migală, farfurii pictate şi toate desenele copiilor împodobesc pereţii încăperii. Educatoarea Bondori Ella, absolventa Liceului pedagogic, promoţia 1975 a ales această meserie pentru că mereu i-a plăcut să se ocupe de copii. „Tare mult îmi plac copiii, de aceea m-am făcut educatoare şi am şi rămas în învăţământ. Am absolvit la secţia maghiară în 1975 şi primii ani i-am petrecut în Moldova”, povesteşte educatoarea. (Pe vremea aceea aşa se făceau repartizările, absolvenţii din Ardeal erau repartizaţi în Moldova, n .red.) În urma unui concurs, după şase ani a reuşit să revină în urbea natală, lucrând apoi pe la creşe şi grădiniţe, mereu cu aceeaşi pricepere şi cu mare devotament. „La această grădiniţă lucrez de 24 de ani”, adaugă educatoarea.
Stând de vorbă cu copiii, am aflat multe lucruri interesante. Andras se pricepe la toate , ca tatăl lui şi se va face „instalator de orice”. Despre Feri colegii spun că „mereu trebuie să jucăm cu el de –a avionul şi de-a rachete”, de aceea se va face pilot. Barbi se va face călăreaţă pe un cal mare, adevărat, că a văzut mulţi, la „Bodon, acesta e un sat”, după cum mi-a explicat. Kriszta, micuţa sfătoasă mi-a acaparat atenţia cu totul: ea schiază, se dă pe role, patinează, călăreşte, face scrimă, merge la dans…Eszter se va face învăţătoare, „dacă mai aşteaptă un pic mama, am să-i iau locul la şcoală”…
Aşezaţi pe scăunelele lor, copiii ascultă povestea ariciului care şi-a îmbrăcat haina cu ace şi astfel a scăpat de frig, apoi cântă şi dansează, iar după, ora 12 rămân la un curs de pregătire, pentru că la toamnă câţiva dintre ei vor merge la şcoală.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE