Corina Haret: „Audit fără parte teoretică, nu se poate face” Invatamant
  • admin
  • 0 comentarii
  • 106 Vizualizări

Corina Haret: „Audit fără parte teoretică, nu se poate face”

9_19.jpg
În cadrul programului de masterat „Control, expertiză şi audit”, coordonat de prof. univ. dr. Ioan Rus, marţi, 18 ianuarie a.c., începând cu ora 17.00, în sala A12, a Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş, s-a desfăşurat workshop-ul cu tema „Misiunea de bază în audit: Evaluarea activităţii de colectare şi executare silită”. În faţa masteranzilor din anul II şi I, interesanta şi incitanta temă a fost prezentată de Corina Haret, auditor superior în cadrul DGFP Mureş – Biroul audit public intern.
Cu foarte multă solicitudine şi competenţă, domnia sa şi-a însoţit prezentarea cu ample explicaţii şi observaţii, rezultate dealtfel dintr-o îndelungată şi prodigioasă experienţă personală în domeniul auditului. Toţi cei prezenţi în sala de conferinţe, au avut astfel ocazia să cunoască detalii legate de modul cum se desfăşoară tipurile de audit, începând de la cel de sistem, la cel de regularitate şi până la cel de performanţă. Încă de la începutul activităţii, Corina Haret a insistat în mod deosebit pe importanţa auditului şi a legăturii indisolubile dintre teorie şi practică, precizând faptul că „Potrivit legii, orice instituţie trebuie să fie auditată. Auditul este unul dintre cele mai incitante domenii. Audit fără parte teoretică, nu se poate face, iar acesta se poate desfăşura în orice domeniu, el fiind necesar pentru depistarea riscurilor dintr-o anumită structură, astfel încât, managerul de sistem să ştie ce are de făcut. Riscurile sunt ierarhizate în raport de gravitatea lor, iar intervenţia se va face de la caz la caz. O parte dintre deficienţele (riscurile) constatate, mai ales cele grave, se remediază în timpul misiunii de audit. Activitatea de audit solicită un volum foarte mare de muncă, în termene strict delimitate, dar din păcate cu o resursă umană relativ restrânsă.”
Vorbind despre deficienţele pe care le-a întâlnit în activitatea sa, Corina Haret a mai precizat faptul că „Una dintre deficienţele majore pe care le-am identificat în timp constă în faptul că legile nu se aplică în mod unitar, ci în raport de interpretarea lor de către factorii de conducere. De aici, şi consecinţele care pot deriva dintr-un mod mai mult sau mai puţin eronat de interpretare a legii.”
De remarcat faptul că întreaga activitate s-a desfăşurat într-un format interactiv, masteranzii, dar şi alte persoane prezente în sala de conferinţe, putând interveni cu întrebări pe marginea subiectului prezentat. Activitatea anterior menţionată, se înscrie într-un program mai amplu, care a debutat la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş, cu o alta – nu mai puţin interesantă – având, de asemenea, caracter aplicativ. Este vorba despre programul de masterat Business administration in tourism, restaurants and hospitality şi Administrarea afacerilor, coordonat de conf. univ. dr. Anişoara Pop şi asist. univ. drd. Gheorghe Neagu, care s-a desfăşurat luni, 17 ianuarie a.c., de la orele 16.00, în sala A11, şi care a avut ca temă „Strategii de reducere a birocraţiei şi de eficientizare a activităţii Inspecţiei Muncii în perioada următoare”. La respectiva activitate, invitat special a fost inspectorul şef, ec. Angela Boroş, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE