Proiect împotriva violenţei în şcoli la Luduş Invatamant
  • admin
  • 0 comentarii
  • 39 Vizualizări

Proiect împotriva violenţei în şcoli la Luduş

Pornind de la diverse date statistice din plan internaţional şi naţional, care relevă dimensiunile destul de crescute ale violenţelor în rândul tinerilor, la nivelul oraşului Luduş, Poliţia de Proximitate şi şcolile generale din oraş au iniţiat proiectul “Nu violenţei în şcoli” „Alături de cifre, iniţiatorii au luat în considerare şi cauzele violenţei în mediul şcolar identificate de Organizaţia „Salvaţi Copiii”: familiale (atitudini violente ale părinţilor unul faţă de celălalt sau faţă de copii, limbaj agresiv, aplicarea pedepselor corporale), sociale (modelele culturale diseminate în spaţiul public: expunerea copiilor la violenţa stradală, mediatică, culturală în sens larg) sau interne (modelul pedagogic rudimentar, bazat pe coerciţie şi pedeapsă)”, precizează Tiberiu Comşa, reprezentant al Departamentului de Relaţii Publice al IPJ Mureş.
O componentă importantă a proiectului îl constituie blogul realizat cu implicarea elevilor, care prezintă proiectul, echipa de proiect, un mic dicţionar de termeni specifici temei abordate. Prima activitate în cadrul proiectului a avut loc cu elevii claselor a VIII-a, în cadrul orelor de cultură civică. Elevii au realizat diverse prezentări cu teme ca: “Stop violenţa!”, “Să prevenim violenţa în şcoală!”, “Stop delincvenţei juvenile”, sau “Spune nu violenţei în societate şi familie!”. „La activităţi au fost prezenţi reprezentanţii poliţiei şi psihologul şcolar, care s-au referit în cadrul discuţiilor la diferite aspecte legate de cauzele şi efectele violenţei precum şi la mijloacele care pot fi folosite pentru combaterea ei”, a mai spus Tomşa.
La a doua activitate din cadrul proiectului “Nu violenţei in şcoli” au participat elevii Şcolii Generale “Ioan Oltean” Luduş. Pentru început, a avut loc prezentarea unui film de animaţie de scurtă durată realizată de elevi de liceu, ce a avut ca subiect diverse acte de violenţă prezente în orice şcoală din România, acte banale pentru mulţi, cărora nu se dă o importanţă deosebită şi care pot degenera. Au avut loc discuţii pe marginea filmului, după care s-a mai dezbătut subiectul unui alt filmuleţ de acest gen. “O altă componentă a proiectului constă într-un concurs ce vizează realizarea de materiale informative – pliante, pe tema prevenirii violenţei în spaţiul şcolar. La finalul celei de-a doua activităţi, a avut loc jurizarea şi premierea elevului câştigător. De asemenea, poliţistul de proximitate a reamintit elevilor câteva sfaturi pentru siguranţa personală şi a bunurilor, atât în perimetrul şcolar, cât şi pentru perioada vacanţelor”, a mai precizat Tomşa.
Proiectul continuă până la finalul anului şcolar. Activităţile derulate, prezentările realizate de către elevi pot fi vizualizate pe blog la adresa (http://nuviolenteiinscoli.blogspot.com)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE