Aproape 6.000 de dascăli înscrişi în sindicatul “Spiru Haret” Invatamant
  • admin
  • 0 comentarii
  • 35 Vizualizări

Aproape 6.000 de dascăli înscrişi în sindicatul “Spiru Haret”

11-2_08.jpg
Angajaţii din învăţământ au început să se înscrie în număr tot mai mare în sindicate, pe fondul disponibilizărilor şi reducerilor salariale, a declarat presei, joi, liderul filialei Mureş a Sindicatului “Spiru Haret”, Ioan Săcărea. “În condiţiile austerităţii, în care s-au făcut disponibilizări, încrederea (faţă de sindicate – n.r.) nu a scăzut, ci parcă a crescut în rândul lucrătorilor din învăţământ, astfel că, dacă anul trecut la recensământ aveam 5.200 de membri de sindicat la “Spiru Haret”, acum ne apropiem de 6.000. Săptămânal sau lunar, când facem bilanţul, vedem că ori în cadrul unităţilor de învăţământ, unii care până acum nu s-au apropiat de noi au devenit membri de sindicat, sau alte unităţi întregi au venit spre noi”, a arătat Săcărea.
Printre motivele creşterii numărului de membri enumerate de liderul sindical sunt zecile de procese colective iniţiate de organizaţie, în baza cărora angajaţii din învăţământ au avut câştig de cauză, în sensul primirii de la stat a unor sume mari de bani. ”Unii chiar au primit sume importante, vor fi beneficiari şi în continuare. Aşteptăm acum, avem proces câştigat pentru distincţiile “Gheorghe Lazăr” cu Primăria Târgu-Mureş, să vedem ce se va întâmpla la Curtea de Apel. Şi avem acele recuperări pentru iulie-august din vacanţă, avem termen în martie şi sperăm într-o judecată favorabilă nouă, pentru ca oamenii să poată să-şi recupereze acele sume care ilegal le-au fost reţinute pe timpul verii”, a arătat Ioan Săcărea.
Acesta a precizat că în baza distincţiilor şi diplomele “Gheorghe Lazăr” profesorii trebuie să primească anumite sume de bani şi că numai în Târgu-Mureş sunt 89 de persoane care a iniţiat proces în instanţă pentru neprimirea banilor respectivi. Acesta a subliniat că, în paralel, sindicatul va face demersuri pentru recuperarea diferenţelor salariale generate de reducerea cu 25% dictată de Guvern. ”Faptul că Guvernul ne cere solidaritate ne lasă reci, pentru că n-au dovedit ei solidaritate în România, nu ne lăsăm păcăliţi”, a mai spus Ioan Săcărea.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE