Drept la replică (Vlad Mihai Amariei, Responsabil comunicare-imagine FC Municipal Târgu-Mureş): Stimată redacţie, Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 160 Vizualizări

Drept la replică (Vlad Mihai Amariei, Responsabil comunicare-imagine FC Municipal Târgu-Mureş): Stimată redacţie,

Am luat la cunoştinţă cu stupoare de faptul că marea preocupare din ultimul timp a presei, în special a celei sportive, o reprezintă salariul noului antrenor al FC Municipal Târgu-Mureş, domnul Marius Lăcătuş.
Sunt convins că nu era momentul pentru o asemenea discuţie, dat fiind că domnul Marius Lăcătuş trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Lăsând la o parte acest aspect, care până la urmă ţine de bunul-simţ al fiecăruia, vă rog respectuos să-mi permiteţi să fac, punctual, următoarele precizări, pe care le consider de bun simţ:
– orice contract este confidenţial;
– FC Municipal Târgu-Mureş este un club privat, cu toate
că printre acţionari se numără Primăria şi Consiliul Local Târgu-Mureş;
– valoarea de 240.000 de euro pe sezon atribuită, pe surse, retribuţiei domnului Marius Lăcătuş ca antrenor al FC Municipal Târgu-Mureş este falsă, fiind vorba de o minciună crasă care nu foloseşte decât presei de scandal;
– domnul Marius Lăcătuş nu câştigă acest salariu la Târgu-Mureş, deşi, foarte probabil, dânsul şi-ar dori acest lucru;
– într-un top al câştigurilor antrenorilor, salariul domnului
Marius Lăcătuş este pe aceeaşi treaptă cu locul ocupat momentan de FC Municipal Târgu-Mureş în clasamentul Ligii I;
– în ciuda crizei economice în care ne aflăm cu toţii, valoarea sa ca om, fost fotbalist şi actual antrenor a domnului Marius Lăcătuş l-ar îndreptăţi să câştige aceşti bani vehiculaţi de dumneavoastră;
– e adevărat că nimeni nu poate garanta că un jucător de excepţie nu va ajunge un antrenor la fel de bun, aşa cum nimeni nu poate băga mâna în foc că, de exemplu, un ziarist se pricepe foarte bine la economie, sănătate, agricultură, politică, monden, dar şi la fotbal;
– aştept cu nerăbdare o discuţie sau o dezbatere pe tema fotbalului
(inclusiv detalii financiare) cu orice locuitor al municipiului Târgu-Mureş, indiferent de culoarea sa politică.
În speranţa unei colaborări cel puţin decente în viitor,
Vlad Mihai Amariei,
Responsabil comunicare-imagine FC Municipal Târgu-Mureş

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE