Daniela Friciu: “Hristos este învăţătorul perfect”

Problematica predării religiei în şcoli a fost, nu de puţine ori, subiectul unor discuţii mai mult sau mai puţin întemeiate. Pentru că este o disciplină şi totodată, un mod de viaţă, am ţinut să aflu cum este văzut acest aspect din prisma unui profesor de religie. Poate că nu întâmplător, paşii m-au dus către Daniela Friciu, profesor de religie la Gimnaziul „Alexandru Ceuşianu” din Reghin. Aici, am văzut pentru prima dată un cabinet de religie şi am aflat răspunsuri la întrebări, până nu demult, retorice.
Reporter: Faceţi un scurt istoric al activităţii dumneavoastră didactice…
Daniela Friciu: Sunt profesor de religie de zece ani. Am început cariera didactică la Şcoala Generală nr. 3, iar la Gimnaziul „Alexandru Ceuşianu” sunt profesor titular din 2005.
Rep.: Care este rolul religiei în educaţia copiilor?
D.F.: Educaţia creştină se întemeiază pe imaginea şi modelul hristic; Hristos este învăţătorul perfect, iar viaţa întru Hristos aduce desăvârşirea morală şi mântuirea sufletului. Rolul religiei în şcoală în ziua de azi este unul crucial: formarea tinerei generaţii. „Nihil sine Deo!” citează mereu părintele nostru Damian Ilie în predicile sale – şi ştim şi noi: nimic nu se poate fără Dumnezeu!
Rep.: Educaţia religioasă din şcoală completează oarecum educaţia religioasă de acasă?
D.F.: În sânul familiei, părinţii sunt pentru copiii lor primii vestitori ai credinţei. Însă o familie nu poate să dea o educaţie religioasă decât dacă este o familie creştină! Familia creştină este cea întemeiată prin Taina Nunţii şi a căror copii sunt fii ai lui Dumnezeu, renăscuţi din apă şi Duh la izvorul Botezului. Între familia creştină şi Biserică există o legătură indisolubilă, de susţinere reciprocă. Familia, adică „Biserica de acasă” este primul loc al educaţiei la rugăciune, prima şcoală de viaţă creştină. Când spunem că vrem pentru copiii noştri o educaţie religioasă, spunem deodată: Familie, Biserică, Societate, Şcoală! Toţi aceşti patru factori trebuie să aibă conştiinţa că educaţia nu este un act sau efort exclusiv uman, ci rezultatul conlucrării Om-Dumnezeu, este un act teandric. Niciodată un profesor de religie nu va avea împlinită misiunea sa fără ajutorul părinţilor de acasă, al învăţătorilor şi al celorlalţi colegi profesori, al preoţilor din oraş.
Rep.: Copiii pun în aplicare cele învăţate?
D.F.: Da. În puţina-mi experienţă, am observat cât de clar, curat şi pur pot copiii să aducă sfinţenia, credinţa, nădejdea, dragostea dezinteresată, cum reuşesc prin lucrările lor să uimească şi să impresioneze până la lacrimi.
Rep.: Cum de aţi ales această meserie?
D.F.: Cred că această meserie m-a ales pe mine. Când eram copil, spuneam că vreau să mă fac preot. Când vorbeam cu vreun preot, întrebându-l fel de fel, spunea despre mine ,,are chemare!” şi eu mă întrebam ce oare vrea să zică… Faptul că găsesc mereu în omenii din jurul meu sprijin în tot ceea fac îmi dă de înţeles că ceea ce fac e bine şi că trebuie să continui.
Rep.: Ce alte activităţi îmbinaţi cu orele de la catedră?
D.F.: Am considerat întotdeauna că orele de religie trebuie îmbinate cu activitatea practică. Aşa a luat fiinţă, încă din anul 2005, un cerc de religie pe care l-am numit sugestiv „Micul Apostol”. Cercul are în prezent aproximativ 40 de elevi şi este condus de profesoarele coordonatoare: Iacob Stela şi de mine, Friciu Daniela. De la înfiinţare şi până în prezent am realizat mai multe proiecte de la confecţionarea de cruciuliţe împletite, icoane lipite pe lemn, felicitări, candele, aranjamente etc.) cu scopul valorificării lor pentru strângerea de fonduri pentru cei necăjiţi. Expoziţii cu vânzare de lucrări practice „Deschide-ţi inima, dăruind vei dobândi!”, vernisaje de icoane pe sticlă, curăţenie în Cimitirul Bisericii cu hramul „Sf. Ap. Petru şi Pavel” şi sfinţirea icoanelor pe sticlă, cu sprijinul şi îndrumarea Pr. Damian Ilie; excursii, trei ediţii ale Şcolii de Vacanţă „Icoana, Colţ de Rai” la Biserica Voivodeni-Gliga etc. Ultima acţiune a cercului a fost în decembrie 2011, „O felicitare pentru bunici!”, proiect iniţiat de Biblioteca Municipală condusă de Sorina Bloj. Nu pot să închei vorbind despre activităţile cercului nostru decât aducând calde mulţumiri pentru sprijinul acordat de Primăria Municipiului Reghin, de Parohia „Petru Maior”, de Bloj Sorina, Borzan Maria, şi nu în ultimul rând, Atănăsoaie Gheorghe, care mi-a dat încredere şi m-a sprijinit sub toate formele ori de câte ori a fost nevoie.
Rep.: Care este rolul religiei în viaţa omului?
D.F.: Primim multe de la viaţă şi în bucuria frumuseţii tuturor lucrurilor descoperite, trebuie să reducem totul la faptul că noi, toţi creştinii avem datoria de a fi mărturisitori ai iubirii lui Hristos, de a fi cu toţii mici apostoli, în gând, faptă şi cuvânt. Acesta e rolul: să dorim să ne mântuim în Hristos şi prin Hristos!
Rep.: Ce legătură există între un profesor de religie şi  elevii săi?
D.F.: Elevii mei pentru mine reprezintă un dar: cel mai minunat, pe care mi l-a dăruit Dumnezeu. „Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor”( Matei 19,14) ne arată că El îi iubeşte pe copii şi nevinovăţia lor şi cu pilda ne îndeamnă pe toţi să fim ca ei: curaţi, nevinovaţi, nerăutăcioşi. Copiii aceştia pe care Domnul mi-i încredinţează sunt pământul în care trebuie să sădesc cu multă dragoste pentru a aduce rod bogat, ca un „plugar în ţarina sufletului” (termenul aparţine părintelui Teofil Părăian). Ţin să le mulţumesc din inimă tuturor celor care m-au ajutat de-a lungul anilor în misiunea mea de dascăl şi mă rog ca Împărăteasa cerului să-i poarte în lacrimile rugăciunii ei, ca şi pe viitor Dumnezeu să-i întărească spre toată lucrarea cerească. Amin!