O nouă expoziţie de acuarele la Reghin Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 100 Vizualizări

O nouă expoziţie de acuarele la Reghin

1-burta_08c780.jpgPictorul reghinean Csupan Eduard Zoltan invită toţi pasionaţii de artă la cea de a doua expoziţie personală de acuarele pe teme variate: peisaje, portere şi natură statică, în data de 15 februarieîn sala de şedinţă a Parohiei Reformate din strada Toamnei începând cu orele 18.00. “A trăi şi a picta, pentru mine, sunt unul şi acelaşi lucru, iar prin încercările mele artistice, intenţionez să transmit, dar şi să înţeleg lumea în care trăiesc. Cu precădere prin intermediul liniei şi culorii, vreau să transmit emoţii puternice, efectiv trăite de mine, o viziune asupra vieţii umane reale, concrete, alcătuite din carne, viscere, dureri, foame, frică, spaimă, dar şi bucurie, dragoste. Din aceste explorări artistico-plastice şi reflecţii asupra expresionismului în general s-au coagulat lucrările mele”, a precizat pictorul reghinean.
Csupan Eduard Zoltan s-a născut în 12 august 1981 în Reghin, este absolvent al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, secţia Arte Plastice, pictură 2002-2006 şi masterand în pictură. Este profesor de Educaţie plastică la Grupul Şcolar “Petru Maior” din Reghin şi la Grupul Şcolar “Vasile Netea” din 2007 şi în anii 2008-2009 a fost profesor coordonator în cadrul taberei de creaţie organizată anual de Fundaţia Laurenţia. În perioada 1999-2011 Csupan Eduard Zoltan a participat la 10 expoziţii de grup în Gorneşti, Târgu-Mureş şi Cluj –Napoca. Din portofoliul pictorului reghinean amintim şi premiul special “Primăvara artelor” organizat de Casa Studenţească din Cluj obţinut în anul 2006 şi menţiunea ca profesor coordonator, la faza naţională “Jocurile Olimpice în imaginaţia copiilor”, de la Iaşi din anul 2008.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE