Duşa : “Vom obţine un buget mai mare decât cel din 2012” Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 40 Vizualizări

Duşa : “Vom obţine un buget mai mare decât cel din 2012”

Prezent la Târgu Mureş la ceremonia de repatriere a militarilor Brigăzii Operaţii Speciale “Mihai Viteazul” din Afganistan, Ministrul Apărării Mircea Duşa a precizat că speră la un buget superior celui de anul trecut pentru apărare.

Concentrare pe buget

“În aceste zile problema principală este cea legată de bugetul pe 2013. Eu, ca fiecare ministru, mă zbat ca Ministerul Apărării Naţionale să primească un buget mai mare ca anul trecut pentru a asigura atât instruirea trupelor, cât şi înzestrarea armatei. Atunci când vorbim de necesităţi, niciodată nu putem să le estimăm cu o realitate exactă, însă Armata Română are planurile de măsuri realizate legat de banii necesari şi vom insista la Ministerul Finaţelor, la Primul Ministru şi în Parlamentul României ca bugetul Ministerului Apărării să fie onorat în aşa fel încât şi Armata Română şi obligaţiile internaţionale pe care noi le avem să le putem onora. Sunt convins că vom obţine un buget mai mare decât cel din 2012”, a spus Mircea Duşa.

“Armată Română să nu cedeze poliţia aeriană”

În ce priveşte dotarea Armatei Române cu avioane de luptă, ministru Duşa a precizat că procesul de înzestrare a Armatei Române va continua, fiind luate în calcul ofertele cele mai avantajoase. „Când vorbim de înzestrare, Armata Română are anumite problemele şi programele de înzestrare sunt de ocomplexitate deosebită. În momentul de faţă, în acest an vom plăti contractele pe care le avem de onorat către partea italiană în ce priveşte avioanele Spartan, şi vom face în continuare demersurile pentru dotarea într-un timp eficient a Armatei Române cu avioane. Vom face eforturi ca Armată Română să nu cedeze poliţia aeriană altor state şi să-şi doteze forţele aeriene în aşa fel încât să putem face supravegherea aeriană”, a precizat ministrul Apărării.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE