Florea lansează chestionarul privind învăţâmântul de arte şi meserii Administratie
  • I.T
  • 0 comentarii
  • 88 Vizualizări

Florea lansează chestionarul privind învăţâmântul de arte şi meserii

Problema chestinarului privind evaluarea şi perspectivele învăţământului de arte şi meserii a revenit în atenţia primarului Târgu-Mureşului, Dorin Florea, care a anunţat că acesta va începe a fi distribuit începând de miercuri, 7 mai, scopul fiind formarea unei baze de date privind starea şi necesităţile învăţământului de arte şi meserii. „Mă interesează să facem o evaluare la ce înseamnă Târgu-Mureşul ca areal al şcolilor de arte şi meserii, de o manieră generoasă, să putem să ne facem o bază de date cât se poate de corectă pentru a gândi mai departe pasul doi. Este un chestionar care îl vom lansa începând de miercuri pentru a ne face o părere despre cam ce se doreşte la ora actuală. Avem în vedere în acest chestionar ce doresc copiii, de unde îşi iau informaţiile aceştia, cum privesc copiii acest lucru, cum privesc părinţii lor, ce aptitudini, ce îndrumări, ce tradiţii au, cum priveşte mediul de afaceri. Mă interesează ca acest chestionar să meargă în Târgu-Mureş, în judeţul Mureş, şi îl voi pune la dispoziţie şi consiliilor judeţene din judeţele limitrofe. Eu trebuie să ştiu la finalul acestor date, care va dura aproximativ două luni, ce vom face. În funcţie de răspunsurile la întrebările chestionarului noi, Primăria, să facem o evaluare, dacă şcolile la ora actuală pot să asigure numărul de copii necesari. Dacă adresabilitatea din judeţ este mare, trebuie să ştiu nivelul de internate, care trebuie să le păstrez şi să începem să le luăm în calcul, să ştiu câte clase în cadrul unui liceu de profil la care trebuie să ne gândim”, a precizat Dorin Florea.

“Să vedem cine predă la aceşti copii”

Alt aspect prezentat de primarul Florea este cel legat de cei care vor preda copiilor din cadrul învăţământului de arte şi meserii, acesta luând în calcul şi eventualul import de cadre specializate pentru acest lucru. „După aceea neliniştea va continua, pentru că în momentul în care aceste date sunt clare, sunt identificate halele, spaţiile, mă interesează să nu le lăsăm în paragină. Halele, spaţiile de producţie, şi cum asigur baza materială. Cea mai mare nelinişte, de aceea vreau să am o strânsă legătură cu Inspectoratul Şcolar, să vedem cine predă la aceşti copii. După ce sunt gata vor fi foarte mulţi doritori şi diplome se vor găsi foarte repede. Efectiv îmi trebuie om care să ştie cum să predea, cum să-i înveţe, cum se vor selecta oamenii care vor învăţa copiii. Dacă e necesar, vom aduce chiar de afară, de oriunde unde lucrurile se fac cum trebuie, Asta vreau să o discut cu domnii primari care vin în vizită la Târgu-Mureş, cu oraşele cu care suntem înfrăţiţi, că sunt în Germania, Ungaria, Anglia, să găsesc atractive şcoli de arte şi meserii pe care să le înfrăţesc”, a spus primarul municipiului Târgu Mureş.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE