
- teodora.mindru
- 0 comentarii
- 184 Vizualizări
ProEtnica, locul în care minoritățile naționale și-au descoperit tradițiile și s-au reinventat
21 august 2015Festivalul intercultural ProEtnica, aflat în acest an la cea de-a XIII-a ediția, a reprezentat de-a lungul anilor o modalitate de reinventare pentru minoritățile naționale, astfel că multe etnii și-au descoperit prin intermediul manifestării tradițiile, în timp ce altele au înființat ansambluri noi. Președintele ProEtnica, Volker Reiter, a spus că acesta este un fenomen interesant și a subliniat că există minorități care n-au lipsit de la nicio ediție a festivalului.
Volker Reiter a anunțat că minoritățile naționale vor primi chestionare din care să reiasă părerea acestora despre Festivalul ProEtnica, pentru ca mai apoi să se editeze un catalog. Acesta a spus că dacă în urmă cu 10 – 12 ani veneau la ProEtnica ansambluri de 60 de persoane, acum abia dacă mai ajung la 25 de persoane, iar 80% dintre participanți au vârsta sub 25 de ani.
„În urma festivalului, vom trimite un chestionar minorităților naționale și vom edita un catalog, în care vom publica răspunsurile. Interesul de participare este foarte mare și promptitudinea și calitatea ansamblurilor au crescut de la un an la altul. Pe de altă parte, în urmă cu 10 – 12 ani au venit ansambluri de 50, de 60 de persoane, autocare pline, însă numărul participanților din ansambluri a tot scăzut. Acum avem ansambluri de 12, 25 de persoane. Majoritatea participanților din ansamblurile artistice sunt tineri, însă observăm că totuși ansamblurile nu mai sunt atât de atractive pentru tineri. Când am scris cererea de finanțare am fost foarte optimist și am zis că vom avea 800 de participanți din partea minorităților naționale. Anul trecut, am avut în jur de 500 și am reușit anul acesta să avem cumva 846 de participanți, din care 80% sunt sub vârsta de 25 de ani”, a transmis directorul Festivalului ProEtnica.
Programul, din toate domeniile vieții
Cât despre diversitatea programului ProEtnica, Volker a arătat că acesta nu trebuie să includă numai folclor, ci să fie din toate domeniile vieții pentru a fi atractiv pentru public. „Trebuie să creăm prezentul și viitorul și să trecem peste granițele etniei. Eu nu sunt cenzor aici. Noi avem un formular de participare destul de amplu, cu foarte multe secțiuni și avem o rubrică pentru alte propuneri. Eu am organizat expoziția de artă contemporană a artiștilor din rândul minorităților, am avut un program științifico-cultural. Ceea ce se întâmplă pe scenă este atractiv pentru public: concertele cu muzică contemporană. Eu nu doresc neapărat folclor, ci aș vrea să fie din toate domeniile vieții”, a explicat Volker Reiter.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu