Noi echipamente medicale ajung, anul acesta, la Clinica de Neonatologie Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 157 Vizualizări

Noi echipamente medicale ajung, anul acesta, la Clinica de Neonatologie

puiacrrrManagerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) din Târgu-Mureș, dr. Claudiu Puiac, a anunțat, miercuri, 14 octombrie, într-o conferință de presă, că la Clinica de Neonatologie a SCJU Târgu-Mureș urmează să ajungă trei incubatoare, două aparate de ventilație mecanică și mai multe monitoare pentru monitorizarea funcțiilor vitale ale nou-născuților.

Anunțul a fost făcut în contextul în care Organziația Salvați Copiii a donat clinicii un incubator de transport de ultimă generație, care permite transportarea copiilor între secții în condiții de confort termic. Acesta le-a mulțumit reprezentanților organizației pentru demersuri și a transmis că la sfârșitul anului va susține o conferință de presă, în care va anunța ce echipamente și aparatură medicală s-au achiziționat în anul 2015. „La Clinica de Neonatologie, vor veni trei incubatoare, două aparate de ventilație mecanică și mai multe monitoare pentru monitorizarea funcțiilor vitale ale nou-născuților. Voi face o conferință de presă, la sfârșitul anului, pentru a prezenta toată aparatura care a fost achiziționată de spital pentru modernizarea echipamentelor medicale”, a precizat managerul SCJU Târgu-Mureș.

Acțiunea prioritară ATI pe neonatologie, demarată
Dr. Claudiu Puiac a precizat că în cursul acestui an, a fost demarată acțiunea prioritară ATI pe neonatologie de către Ministerul Sănătății. „Datorită eforturilor depuse de conducerea Ministerului Sănătății, cât și de echipa managerială pe care eu cu cinste o reprezint, am demarat un program de înlocuire a echipamentului uzat moral din Clinica de Neonatologie. În cursul acestui an, a fost demarată acțiunea prioritară ATI pe neonatologie de către Ministerul Sănătății și tot în cursul acestui an a crescut suma zilei de spitalizare pentru îngrijirea prematurilor, de la 444 lei până la 955,6 lei. Acest lucru arată că atât societatea civilă, cât și Ministerul Sănătății sunt implicați în susținerea programului de terapie intensivă neonatală. Clinica de Neonatologie din Târgu-Mureș are principala caracteristică faptul că toate malformațiile cardiace congenitale severe vin aici, ceea ce ridică costul spitalizării și efortul uman pe care îl face personalul medical din această clinică”, a declarat dr. Claudiu Puiac.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Sunteti ziarul Viaţa medicală mureseană? Dacă cineva s-a mai operat şi şi-a scos apendicele, e bun de ştire în ziar…

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE