Share

Home / Cultură / Roxana Cotruş şi poezia ca terapie

Roxana Cotruş şi poezia ca terapie

rox 1Cotidianul Zi de Zi continuă prezentarea „noului val” de scriitori şi critici literari din judeţul Mureş, episodul de astăzi fiind dedicat poetei Roxana Cotruş.

rox 2

„Dacă m-aș fi bucurat de 7 centimetri în plus, aș fi început altfel, debordând de siguranța care mi-ar fi pulsat în articulații. Așa, uzez de calea formală: m-am născut pe 8 iulie, 1990, la Târgu-Mureș. După absolvirea Liceului de Artă, secția artă plastică, specializare: pictură, am urmat cursurile Facultății de Litere ale Universității „Petru Maior” și, tot acolo, pe cele ale masterului în istoria literaturii și sistemul criticii literare. În prezent, sunt doctorandă, sub îndrumarea domnului Alexandru Cistelecan, în continuare o – iritantă – iubitoare a discontinuității discursului narativ al lui Bălăiță (și nu numai); + profesoară de limba și literatura română. Dar, privindu-mă, parcă se năruie toate cele spuse. Vorbeam de cei 7 centimetri în plus… cred că aici i-aș fi potrivit cumva, mascând totul (măcar pe jumătate).

Mă consolez și-mi spun că net preeminentă unității de măsură îi este ideea tipărită ori surprinsă-n culori, care, în cele din urmă, îmi devine și ea, parcă, ilizibilă, invizibilă. Și-ncerc s-o ascund pe unde-apuc.

Publicații: poeme în revistele „Vatra”, „Familia”, „Discobolul”, recenzie de carte în „Discobolul” și „Atelier de lectură” (coord. Al. Cistelecan).”

Roxana Cotruş

rox 3

Tata, te repar

 

de vreo doi ani

fac atletism

de performanţă.

încep cu o scurtă încălzire –

îmi răsucesc suav gleznele,

îmi rotesc capul, mai întâi în stânga, apoi în dreapta,

faţă, spate.

ridic mâinile,

execut nişte extensii maiestuoase.

îmi scutur picioarele

şi-ncep s-alerg la viteză inferioară

c-o pauză la fiecare lună.

 

Mă cronometrez.

 

după vreo două luni,

prelungesc pauza

că-l întâlnesc pe unul care

SIGUR

îţi seamănă.

 

atunci începe maratonul.

fug cu o rezistenţă inepuizabilă,

nici apă nu mai beau.

mă dezhidratez, mă-nfometez,

fac febră musculară.

de-asta nu observ

SIGUR

îţi seamănă.

 

cumva, ne potrivim,

că nu mi-l aleg întâmplător –

frumos, deştept,

şi nu mereu cu bani.

De obicei tocmai i-a pierdut

într-o schemă

cu una, cu alţii.

aşa ca tine.

atunci apar eu

să te REPAR.

 

că nu vreau să te mai sinucizi încă

o dată.

 

scot din timp şuruburile,

şurubelniţa, cuiele, ciocanul,

flexul,

iar când cred că-ncep să te

restaurez,

îmi alunecă zgura de sub picioare

şi mă prăbuşesc.

 

aşa ratez să te reînviu

perfect

de fiecare dată.

 

………………………….

 

sictir cronic

 

mă plictisesc teribil de repede

teribil de des

teribil de profund.

mi-aş dori ca la câteva zile ori săptămâni

să desfac o lume nouă precum

aş desface un gadget – ediţie limitată.

mi-ar plăcea ca la fiecare câteva luni

să mă urc pe-un vârf

un wingsuit să se-agaţe de mine şi

să planez deasupra celei mai agitate metropole

dintr-un compartiment ascuns al creierului meu

să domolesc mulţimea-ncrâncenată.

aş încălţa apoi o pereche de patine jerpelite

le-aş tăia în faţă pe cele primite de la ai mei

pe când aveam 3 ani

să-mi iasă degetele de la picioare

să respire neasistat

şi mi-aş face patinoar particular

pe aortă

apoi aş agita

particulele

fiinţei mele

 

pe de-a-ntregul.

 

…………………..

 

amortizare

 

mă gândesc să port mai des tricoul XXL

găsit între niște cârpe de șters praful.

(de fapt, am și șters de vreo două-trei ori cu el pe jos.)

Să-mi acopere toracele adolescentin în întregime

să nu se întrezărească nici urmă de claviculă

de umeri ascuțiți

de oase

de sfârcuri.

Mă gândesc să iau perdeaua din sufragerie și să mi-o înfășor

împrejurul șoldurilor purtătoare de curbe armonioase

singurele care par să-mi trădeze anii

apoi

să-i dau drumul.

să se prelingă pe membrele inferioare

să o opresc abia când se-aude trosnitura impactului cu solul

ca și cum ar bloca simțul asumării mele.

mi-aș arunca jeanșii, tenișii, pantofii cu toc, toate rochiile vaporoase etc. etc.

și le-aș înlocui,treptat, cu zdrențe care să-mi acopere degetele, unghiile, fața

spatele, susul și josul.

 

m-aș vărui în fiecare dimineață

din cap până-n picioare

numai ca să pălească măsliniul în repulsia crâncenă a nonculorilor.

i-aș oferi minții întregul meu trup

mi-aș crea un sanctuar al minții în trup

sau al trupului în minte.

 

Promit. v-ascult

 

dar mai aștept puțin

 

………………………….

 

colaj

 

și mă gândesc c-aş putea confecţiona un singur tu

din tine plus tine

ţie să-ţi rejectez atingerile, să-ţi iau ascuţimea, corpul atletic, mişcările impetuoase.

ție ţi-aş rejecta nehotărârea, pasivitatea şi aş monta atingerile, suflarea pe schela

ridicată ăluilalt ţie.

aş ridica o ştafetă în locul extremităţii superioare

în dreptul ochilor aş instala un sistem de irigare

continuă – către mine.

aş apuca frânghia pe care n-am avut tupeul s-o folosesc

încă

de când cu alt tu.

aş face noduri,

multe noduri

care să înceapă la tine, s-ajungă la mine, iar

între noduri

aş băga serii decodificatoare

– extrem de încâlcite –

să mă complice, să m-afunde în eforturi deosebite în a le descurca

să n-am timp să mă plictisesc de tine

sau de ălalalt tine.

să n-am când să-ţi înşir defectele de care sârma ghimpată ce-mi înconjoară

trupu-i plină.

 

efortul de dezlegare să mă hipnotizeze

să nici nu ştiu că-n faţa mea se află un tu contrafăcut de narcisista din mine.

 

………………..

 

beat-uri plictisite

 

sunt o Albă ca Zăpada înconjurată de alte mii de Albe ca Zăpada

am jeansi jerpeliţi

şi bascheţi suprauzaţi

de la trotuarele crăpate de vreme,

de la bordurile tocite,

de la atâta fotbal,

aşadar,

de la atâta cutreierat.

 

trebuie doar să mă uit spre voi

şi

vă citesc în palme,

în capete,

în ochi şi-n ceafă,

în membre.

sunt un profet anatomic

de-naltă clasă.

 

numai că mişcarea în beat-uri de grime

m-a adus în mijlocul

piticilor de grădină

hidoşi.

(din volumul ce stă s-apară – „Daddy issues/ disecție”)

 

…………..

 

abatere

 

hai să ne facem un pat în vârful creierelor noastre

să luăm pernele și să ne-nfigem capetele-n ele

până uităm

membrele noastre tânjeau până acu’ 2-3 minute

și-și făceau culcuș pe volan

pe stilou

pe birou

pe tastatură

pe cretă

pe furca de la duș

pe jos

pe sus

mai puțin sus.

 

în urechile altora

în mințile noastre.

 

să fim ca-n ziua aia de martie

să fi fost iunie?

când nu aveam de unde ști că

umerii noștri o să se lipească atât de tare

și iremediabil

încât să mai avem timp prin lipsa de timp

să ne gândim ce-om fi mâncând la amiază

cu ce ne-om fi încălțat și dacă pantalonii ți i-ai luat din șifonier sau de pe uscător.

 

……………………….

 

Scoate-mi câinele din cap.

 

de când cu acea cafea-n soare,

în capul meu e-un câine ce șchiaună

și urlă

că n-apucă să căsăpească

nimic.

Capul meu e-un câine

ce latră

șchiaună

și-alungă toate lighioanele

și-ncântă gazda cu cel mai slab impuls

pe care câinele tău

– amice, prietenos –

îl emite la 1 mm distanță de nucleul punctului 0 al pieptului meu.

În capul meu se zbate același câine

șchiaună

și nu poate să latre.

Spre 30

devin acel monstruleț indisciplinat

Cu jorda-n cui.

 

Lasă-mi câinele-n cap

și

dresează-l cu tact.

 

…………………….

 

unisex area

 

Îți țineam slujbă în fiecare zi

te pomeneam la vii, dup-aia la morți

în funcție de starea mea

de nervozitate.

de furie.

de amuzament.

de anxietate.

de pseudo-resemnare.

Țineam pomeniri 20 din 24

și chiar dacă uitam să-ți rotunjesc numele

din toate unghiurile

pe-o hârtie ruptă dintr-un caiet dictando

( neapărat îngălbenită

– să nu mă compromit – ),

în timpul slujbei

îți citeam poreclele scrijelite-n lobii temporali:

panseluțo, animalule, minunatule

(când la mine, când la tine, când între).

pe cea din urmă

doar când trebuia să-mi găsesc o sursă de amuzament.

Ultima dată țin minte că te-am pomenit la morți

 

și nici nu mai știu cum te numeai.

 

…………………….

 

(de)tronare

 

Tot atâtea zile de când îmi țin prelegeri

ca și cum m-aș întreține cu un mare ilustru

sunt

câte de când mă sfătuiesc cu un strașnic

embrion.

Sunt tot atâtea cuvinte a căror rezonanță o măsor

din toate unghiurile

câte erau în placentă.

Sunt tot atâtea ocheade la vederea unui tip bine

ca-ntre gratiile din lemn ale pătuțului castaniu.

și din toate mă servesc cu polonicul

ca din borhot.

 

Iar de gratiile ar fi să-mi reteze din zborul lăuntric

ar trebui să treacă de carne.

 

………………….

 

3D

 

în globul acesta nimeni nu se complimentează

nimeni nu se-așteaptă la gesturi necugetate

nefiltrate prin gâtul

delicat

al pârghiei înduioșării.

Toate rotițele funcționează

în ideală armonie

și sunt gresate de fiecare dată când

alte dispozitive se fac bucăți-bucățele.

E precauție.

postamentul globului se clatină

pe-o roată de bicicletă

ca pe-un reactor de avion

fără niciun fel de reacție.

și, totuși, rămâne

postament

solid.

dar se mai și clatină.

 

 

 

Share

0 comentarii

  1. Are cava fata asta, cu mecanica, şuruburile… chei… Da, aşa se începe literatura. Maestrul stă jos, tu în picioare. Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

„Cui i-e frică de Mitică sau Atenție, se taie apa!”, o dezbatere cu râsete în Bastionul Măcelarilor

Teatru 3G, Teatru 74 și Citește pentru a trăi invită pasionații de teatru la spectacolul …

Share
Share