Roxana Cotruş şi poezia ca terapie
21 octombrie 2015Cotidianul Zi de Zi continuă prezentarea „noului val” de scriitori şi critici literari din judeţul Mureş, episodul de astăzi fiind dedicat poetei Roxana Cotruş.
„Dacă m-aș fi bucurat de 7 centimetri în plus, aș fi început altfel, debordând de siguranța care mi-ar fi pulsat în articulații. Așa, uzez de calea formală: m-am născut pe 8 iulie, 1990, la Târgu-Mureș. După absolvirea Liceului de Artă, secția artă plastică, specializare: pictură, am urmat cursurile Facultății de Litere ale Universității „Petru Maior” și, tot acolo, pe cele ale masterului în istoria literaturii și sistemul criticii literare. În prezent, sunt doctorandă, sub îndrumarea domnului Alexandru Cistelecan, în continuare o – iritantă – iubitoare a discontinuității discursului narativ al lui Bălăiță (și nu numai); + profesoară de limba și literatura română. Dar, privindu-mă, parcă se năruie toate cele spuse. Vorbeam de cei 7 centimetri în plus… cred că aici i-aș fi potrivit cumva, mascând totul (măcar pe jumătate).
Mă consolez și-mi spun că net preeminentă unității de măsură îi este ideea tipărită ori surprinsă-n culori, care, în cele din urmă, îmi devine și ea, parcă, ilizibilă, invizibilă. Și-ncerc s-o ascund pe unde-apuc.
Publicații: poeme în revistele „Vatra”, „Familia”, „Discobolul”, recenzie de carte în „Discobolul” și „Atelier de lectură” (coord. Al. Cistelecan).”
Roxana Cotruş
Tata, te repar
de vreo doi ani
fac atletism
de performanţă.
încep cu o scurtă încălzire –
îmi răsucesc suav gleznele,
îmi rotesc capul, mai întâi în stânga, apoi în dreapta,
faţă, spate.
ridic mâinile,
execut nişte extensii maiestuoase.
îmi scutur picioarele
şi-ncep s-alerg la viteză inferioară
c-o pauză la fiecare lună.
Mă cronometrez.
după vreo două luni,
prelungesc pauza
că-l întâlnesc pe unul care
SIGUR
îţi seamănă.
atunci începe maratonul.
fug cu o rezistenţă inepuizabilă,
nici apă nu mai beau.
mă dezhidratez, mă-nfometez,
fac febră musculară.
de-asta nu observ
că
SIGUR
îţi seamănă.
cumva, ne potrivim,
că nu mi-l aleg întâmplător –
frumos, deştept,
şi nu mereu cu bani.
De obicei tocmai i-a pierdut
într-o schemă
cu una, cu alţii.
aşa ca tine.
atunci apar eu
să te REPAR.
că nu vreau să te mai sinucizi încă
o dată.
scot din timp şuruburile,
şurubelniţa, cuiele, ciocanul,
flexul,
iar când cred că-ncep să te
restaurez,
îmi alunecă zgura de sub picioare
şi mă prăbuşesc.
aşa ratez să te reînviu
perfect
de fiecare dată.
………………………….
sictir cronic
mă plictisesc teribil de repede
teribil de des
teribil de profund.
mi-aş dori ca la câteva zile ori săptămâni
să desfac o lume nouă precum
aş desface un gadget – ediţie limitată.
mi-ar plăcea ca la fiecare câteva luni
să mă urc pe-un vârf
un wingsuit să se-agaţe de mine şi
să planez deasupra celei mai agitate metropole
dintr-un compartiment ascuns al creierului meu
să domolesc mulţimea-ncrâncenată.
aş încălţa apoi o pereche de patine jerpelite
le-aş tăia în faţă pe cele primite de la ai mei
pe când aveam 3 ani
să-mi iasă degetele de la picioare
să respire neasistat
şi mi-aş face patinoar particular
pe aortă
apoi aş agita
particulele
fiinţei mele
pe de-a-ntregul.
…………………..
mă gândesc să port mai des tricoul XXL
găsit între niște cârpe de șters praful.
(de fapt, am și șters de vreo două-trei ori cu el pe jos.)
Să-mi acopere toracele adolescentin în întregime
să nu se întrezărească nici urmă de claviculă
de umeri ascuțiți
de oase
de sfârcuri.
Mă gândesc să iau perdeaua din sufragerie și să mi-o înfășor
împrejurul șoldurilor purtătoare de curbe armonioase
singurele care par să-mi trădeze anii
apoi
să-i dau drumul.
să se prelingă pe membrele inferioare
să o opresc abia când se-aude trosnitura impactului cu solul
ca și cum ar bloca simțul asumării mele.
mi-aș arunca jeanșii, tenișii, pantofii cu toc, toate rochiile vaporoase etc. etc.
și le-aș înlocui,treptat, cu zdrențe care să-mi acopere degetele, unghiile, fața
spatele, susul și josul.
m-aș vărui în fiecare dimineață
din cap până-n picioare
numai ca să pălească măsliniul în repulsia crâncenă a nonculorilor.
i-aș oferi minții întregul meu trup
mi-aș crea un sanctuar al minții în trup
sau al trupului în minte.
Promit. v-ascult
dar mai aștept puțin
………………………….
colaj
și mă gândesc c-aş putea confecţiona un singur tu
din tine plus tine
ţie să-ţi rejectez atingerile, să-ţi iau ascuţimea, corpul atletic, mişcările impetuoase.
ție ţi-aş rejecta nehotărârea, pasivitatea şi aş monta atingerile, suflarea pe schela
ridicată ăluilalt ţie.
aş ridica o ştafetă în locul extremităţii superioare
în dreptul ochilor aş instala un sistem de irigare
continuă – către mine.
aş apuca frânghia pe care n-am avut tupeul s-o folosesc
încă
de când cu alt tu.
aş face noduri,
multe noduri
care să înceapă la tine, s-ajungă la mine, iar
între noduri
aş băga serii decodificatoare
– extrem de încâlcite –
să mă complice, să m-afunde în eforturi deosebite în a le descurca
să n-am timp să mă plictisesc de tine
sau de ălalalt tine.
să n-am când să-ţi înşir defectele de care sârma ghimpată ce-mi înconjoară
trupu-i plină.
efortul de dezlegare să mă hipnotizeze
să nici nu ştiu că-n faţa mea se află un tu contrafăcut de narcisista din mine.
………………..
beat-uri plictisite
sunt o Albă ca Zăpada înconjurată de alte mii de Albe ca Zăpada
am jeansi jerpeliţi
şi bascheţi suprauzaţi
de la trotuarele crăpate de vreme,
de la bordurile tocite,
de la atâta fotbal,
aşadar,
de la atâta cutreierat.
trebuie doar să mă uit spre voi
şi
vă citesc în palme,
în capete,
în ochi şi-n ceafă,
în membre.
sunt un profet anatomic
de-naltă clasă.
numai că mişcarea în beat-uri de grime
m-a adus în mijlocul
piticilor de grădină
hidoşi.
(din volumul ce stă s-apară – „Daddy issues/ disecție”)
…………..
abatere
hai să ne facem un pat în vârful creierelor noastre
să luăm pernele și să ne-nfigem capetele-n ele
până uităm
că
membrele noastre tânjeau până acu’ 2-3 minute
și-și făceau culcuș pe volan
pe stilou
pe birou
pe tastatură
pe cretă
pe furca de la duș
pe jos
pe sus
mai puțin sus.
în urechile altora
în mințile noastre.
să fim ca-n ziua aia de martie
să fi fost iunie?
când nu aveam de unde ști că
umerii noștri o să se lipească atât de tare
și iremediabil
încât să mai avem timp prin lipsa de timp
să ne gândim ce-om fi mâncând la amiază
cu ce ne-om fi încălțat și dacă pantalonii ți i-ai luat din șifonier sau de pe uscător.
……………………….
Scoate-mi câinele din cap.
de când cu acea cafea-n soare,
în capul meu e-un câine ce șchiaună
și urlă
că n-apucă să căsăpească
nimic.
Capul meu e-un câine
ce latră
șchiaună
și-alungă toate lighioanele
și-ncântă gazda cu cel mai slab impuls
pe care câinele tău
– amice, prietenos –
îl emite la 1 mm distanță de nucleul punctului 0 al pieptului meu.
În capul meu se zbate același câine
șchiaună
și nu poate să latre.
Spre 30
devin acel monstruleț indisciplinat
Cu jorda-n cui.
Lasă-mi câinele-n cap
și
dresează-l cu tact.
…………………….
Îți țineam slujbă în fiecare zi
te pomeneam la vii, dup-aia la morți
în funcție de starea mea
de nervozitate.
de furie.
de amuzament.
de anxietate.
de pseudo-resemnare.
Țineam pomeniri 20 din 24
și chiar dacă uitam să-ți rotunjesc numele
din toate unghiurile
pe-o hârtie ruptă dintr-un caiet dictando
( neapărat îngălbenită
– să nu mă compromit – ),
în timpul slujbei
îți citeam poreclele scrijelite-n lobii temporali:
panseluțo, animalule, minunatule
(când la mine, când la tine, când între).
pe cea din urmă
doar când trebuia să-mi găsesc o sursă de amuzament.
Ultima dată țin minte că te-am pomenit la morți
și nici nu mai știu cum te numeai.
…………………….
(de)tronare
Tot atâtea zile de când îmi țin prelegeri
ca și cum m-aș întreține cu un mare ilustru
sunt
câte de când mă sfătuiesc cu un strașnic
embrion.
Sunt tot atâtea cuvinte a căror rezonanță o măsor
din toate unghiurile
câte erau în placentă.
Sunt tot atâtea ocheade la vederea unui tip bine
ca-ntre gratiile din lemn ale pătuțului castaniu.
și din toate mă servesc cu polonicul
ca din borhot.
Iar de gratiile ar fi să-mi reteze din zborul lăuntric
ar trebui să treacă de carne.
………………….
3D
în globul acesta nimeni nu se complimentează
nimeni nu se-așteaptă la gesturi necugetate
nefiltrate prin gâtul
delicat
al pârghiei înduioșării.
Toate rotițele funcționează
în ideală armonie
și sunt gresate de fiecare dată când
alte dispozitive se fac bucăți-bucățele.
E precauție.
postamentul globului se clatină
pe-o roată de bicicletă
ca pe-un reactor de avion
fără niciun fel de reacție.
și, totuși, rămâne
postament
solid.
dar se mai și clatină.
Are cava fata asta, cu mecanica, şuruburile… chei… Da, aşa se începe literatura. Maestrul stă jos, tu în picioare. Succes!
Mulțumesc!