BC Mureș pierde al treilea meci al ediției BC Mures
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 56 Vizualizări

BC Mureș pierde al treilea meci al ediției

bc muresPartida din etapa a VII-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin a adus a treia înfrângere formației BC Mureș Târgu-Mureș, care au cedat vineri seara în deplasare, scor 70-62 (19-16, 22-8, 16-17, 13-21) în favoarea formației BCMU Piteşti. Mureşenii au început destul de bine meciul, dar primele puncte le-au înscris gazdele, prin Bobrov şi fostul „tigru”, Mladenovic. Revenit după o uşoară accidentare, căpitanul Ivan Ivanovic a răspuns cu o aruncare de 3 puncte, iar la mijlocul sfertului, la a doua reușită și-a adus echipa în avantaj. După ratări succesive din partea ambelor echipe, Mladenovic, deși bine păzit de către Lázár sau Barro, a egalat la 10, după care Pustozvonov și-a readus echipa în avantaj. Mureșenii au mai trecut pentru o dată în avantaj la 14-13, prin singurele sale puncte din primul sfert ale lui Martinic, sfert în care Polyák a mai reuşit două libere, în timp ce de la gazde Ross a marcat cu 6 secunde înainte de final pentru 19-16. Sfertul secund s-a dovedit unul fatidic pentru mureșeni, practic actul în care aceștia au rămas în block start, folosind un termen atletic, un sfert în care au avut realizări demne de un meci al juniorilor, cu doar 8 puncte. Chiar dacă Barro a început cu un slam dunk şi a mai marcat încă o dată, iar Fraseniuk a înscis și el de la distanţă, aducând pentru ultima oară echipa mureșeană în avantaj, din minutul 14 mureșenii au fost de nerecunoscut în ambele faze ale jocului. Piteștenii au reușit un run de 16 puncte, iar în cele aproape 7 minute ale sfertului secund scorul parțial a fost 19-1, cu o singură liberă transformată de Kemp pentru oaspeți. De la 22-23 s-a ajuns la 38-23 și 41-24 la pauza mare.

Revenire palidă și tardivă
Primul coş al sfertului trei a fost reuşit de Jurevicus, dar apoi gazdele s-au distanţat până la 22 de puncte, prin dunkul şi o liberă a lui Bobrov. Până la finalul actului al treilea mureșenii n-au mai reușit decât să reducă diferența până la 16 puncte. A fost primul sfert câștigat, dar la limită, astfel încât handicapul de 16 puncte de la ultima pauză părea o misiune mult prea dificilă, deși asemenea reveniri s-au mai văzut. Speranţele mureșenilor au renăscut după liberele lui Barro şi tripla lui Kemp, când, la 7 minute rămase s-au apropiat la 11 puncte. Gazdele au menţinut însă această diferenţă până în minutul 36, dar „treița” lui Martinic a redus handicapul la mai puțin de 10 puncte (63-54). „Minunea” nu s-a propdus însă, echipa lui Audrius Prakuraitis nereușind să se mai apropie decât în ultimul minut, până la 8 puncte. Deși a câștigat și acest sfert, mureșenii au plătit pentru „nefericitul” act secund. Pentru gazde, exact jumătate din punctele realizate au fost încrise de cei trei foști „tigri” Adi Tudor 13 (3×3), Mladenovic 12 și Vlaicu 10. Ceilalți marcatori ai gazdelor au fost: Pustozvonov 13 (2×3), Bobrov 9, Ross 8, Jogela 4, Stamekopvic 1.
Pentru BC Mureș au înscris: Barro 13, Gajovic 11 (1), Kemp 11 (2), Mrtinic 8 (1), Ivanovic 6 (2), Polyák 5, Jurevicius 3 (1), Fraseniuc 3 (1), Lázár 2.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE