Evenimentul anului la UMF Tîrgu Mureș: inaugurarea Centrului Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 281 Vizualizări

Evenimentul anului la UMF Tîrgu Mureș: inaugurarea Centrului Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice

12346493_1649148272040430_5963710782982385444_nPrimul Centru Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice din România, investiţie în valoare de peste 10 milioane de euro, realizat printr-un proiect european, se va inaugura cu prilejul Zilelor Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, joi, 10 decembrie, de la ora 14,00, în prezenţa reprezentanţilor din conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerului Sănătăţii şi a Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, precum şi a rectorilor din alte universităţi de medicină din ţară.

„Ne așteptăm ca acest eveniment să fie un moment de referință pentru UMF Tîrgu Mureș, el însemnând un nou start în cercetarea ştiinţifică de avangardă şi o repoziţionare a universităţii în sistemul de cercetare naţional”, a arătat prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu Mureș.

Clădirea în care va funcționa Centrul Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice este formată din demisol, parter și trei etaje ce vor încorpora spațiile pentru investigarea pacienților și recoltarea de probe biologice, spațiile pentru cercetare, spațiile pentru analiza și elaborarea materialelor științifice, spațiile tehnice și auxiliare, spații pentru asigurarea circulațiilor orizontale și verticale, precum și spațiile pentru stocarea informațiilor.

„În România, dezvoltarea institutelor de cercetare în interiorul universităţilor este la început; spre deosebire de institutele de cercetare naţionale, universităţile au puţine infrastructuri şi echipamente de cercetare performante. Construcția acestui Centru Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice este consecința câștigării unui proiect în competiția POS CCE, axa prioritară 2, şi s-a făcut cu scopul realizării unei infrastructuri moderne de cercetare, care să eficientizeze şi să relanseze activitatea de cercetare în UMF Tîrgu Mureș pentru integrarea acesteia în European Research Area, care să îi permită să atragă cercetători străini şi să realizeze parteneriate ştiinţifice eficiente în cadrul proiectelor internaţionale, prin care să contribuie la dezvoltarea stocului mondial de cunoaştere, precum şi creşterea calităţii sociale prin descoperirea de soluţii în domeniul sănătăţii”, a declarat prof. dr. Minodora Dobreanu, șefa Laboratorului de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Tîrgu Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE