Emil Târnăveanu: “Dacă mergeam acasă, făceam ca Brașovul”

În octombrie 1989, inginerul angajat la Metalotehnica Emil Târnăveanu săvârşea o crimă, metaforic vorbind, de lezmajestate când vota împotriva realegerii tov. Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al Partidului Comunist Român la o şedinţă de partid pe întreprindere.

După acel gest din octombrie 1989, 10 zile – două săptămâni a fost linişte, iar după aceea a aflat că şeful de partid de la municipiu vroia să îl vadă. Apoi acesta s-a răzgândit, a avut loc o şedinţă, iar inginerul a fost dat afară din PCR. Urma probabil să intre în vizorul Securităţii, rămas fără carnetul de membru de partid.

Iar atunci când a simţit că ceva se va întâmpla şi se va schimba, a considerat că locul său este în stradă, alături de protestatari.
Îşi aminteşte că în 21 decembrie dimineața au fost vreo 2-3 grupări în centru care strigau „Jos comunismul”, „Jos Ceaușescu”, știau de Timișoara. „Am fugit repede la Metalotehnica, am dus vestea, când am coborât la muncitori erau deja organizați, aflaseră deja. Era o reacție după ce în ședința de partid se ceruse să fie condamnați revoluționarii de la Timișoara, numiți atunci huligani, și tuturor le-a fost rușine. S-au adunat prima dată în hală, apoi în curte, apoi au venit cei de la Imatex și au apărut scutierii”, rememorează după 25 de ani Emil Târnăveanu. Nu a plecat chiar atunci cu manifestanţii care încercau să străpungă cordoanele de ordine de la Gară.
„Nu am văzut când s-a tras, ceea ce am auzit, este că s-a tras dinspre Poștă. După mine e plauzibil că a fost o singură rafală de mitralieră, pentru că, dacă s-ar fi tras în plin, ar fi fost mult mai multe victime”, se gândeşte la momentul culminant al revoluţiei târgumureşene.
„Când ești în mulțime, chiar dacă se trage, sper că nu ești tu cel rănit”, crede Emil Târnăveanu. Nu a fost, însă nici gloanţele nu l-ar fi putut opri să vină şi a doua zi şi a treia în piaţă pentru a apăra revoluţia.
„Am intrat în Judeţeana de partid, ne era frică, se spunea la televizor de teroriști, dar ne-am spus că, dacă mergem acasă, facem ca Brașovul (n.a. în 1987). Atunci am hotărât că acum am ocupat și rămânem aici până putem. Dacă era ceva, fie ne omorau, fie reușeam să fugim, pentru că de apărat nu aveam cum să ne apărăm, am rămas pe loc”, explică resortul gândurilor din acele zile sângeroase, lipsite de informaţii credibile.
Ligia VORO
Foto: Eliodor MOLDOVAN

N.a. Aceste selecțiuni sunt extrase din articolele publicate într-o revistă editată de Zi de Zi, dedicată celor 25 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989.