Cetatea, două mansarde și 27 de blocuri – proiecte finalizate Administratie
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 206 Vizualizări

Cetatea, două mansarde și 27 de blocuri – proiecte finalizate

cetatea_site

Reprezentanții Primăriei Tîrgu Mureș au anunțat marți finalizarea a patru proiecte finanțate parțial din fonduri europene. Municipiul Tîrgu Mureș, prin Programul Operațional Regional, din 2009 a semnat 18 contracte de finanțare în valoare totală de aproximativ 60 de milioane de euro.

 

Dana Ijac, directorul Serviciului Proiecte Europene din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureş, a prezentat marți, într-o conferință de presă, finalizarea a patru proiecte realizate parțial din fonduri europene. “În anul 2015 ne-am concentrat pe două direcții de bază, pe de o parte finalizarea șantierelor care s-au deschis începând din 2011-2012, și aici vorbim de proiectele Cetatea Medievală, Platoul Cornești și cele legate de străzi, pe de altă parte ne-am axat pe implementarea unor contracte de finanțare care au fost semnate sfârșitul anului 2014-2015”, a spus aceasta.
Unul dintre proiectele închise este “Reamenajare și conservare Cetatea medievală Tîrgu Mureș”, a cărui contract de finanțare a fost semnat în octombrie 2010, iar șantierul a fost deschis în toamna anului 2011.
“Este un proiect complex și extrem de dificil, nu numai datorită faptului că este monument istoric și au trebuit respectate o serie de acorduri, avize și proceduri specifice pentru realizarea investiției, dar în această perioadă, de la semnarea contractului până am reușit să finalizăm și să închidem toate procedurile de decontare au avut loc aproximativ 50 de modificări în procedura de decontare a Programului Operațional Regional. În același timp au avut loc o serie de modificări pe legea achizițiilor publice”, a subliniat directorul.
O altă provocare a fost legată de descoperirile arheologice. “În desfășurarea acestui șantier am fost nevoiți să asigurăm o prezență a unei echipe din partea muzeului pentru descoperiri arheologice. A fost extrem de anevoioasă munca în incinta cetății pentru că în acești ani au fost descoperite aproximativ 20 de puncte, numite situri arheologice, pentru care a trebuit să întrerupem lucrările să se realizeze documentații speciale și am încercat totodată ca pentru 15 dintre acestea să obținem finanțare pentru punerea lor în valoare”, a declarat Dana Ijac.
Valoarea proiectului a fost de 6,6 milioane de euro, din care finanțarea nerambursabilă a fost de aproximativ 75 %.
Lucrările au presupus restaurarea corpurilor și bastioanelor, 3 corpuri de clădire au fost restaurate, e vorba de corpul D, E și B, șapte bastioane, au fost construite două corpuri noi – Centrul de Informare, așa-numitul Corp F, și un teatru în aer liber – Corpul G.

 

Investiții la școli

 

Alte două proiecte declarate închise sunt cele de la Liceul Vocațional de Artă, respectiv Colegiul Național “Alexandru Papiu-Ilarian”, unde s-au investit în jur de 500.000 de euro pe fiecare proiect, din care jumătate până în 2011, iar restul din fonduri europene și în jur de 45.000 de euro de la bugetul local.
La Colegiul Papiu s-au derulat lucrări de mansardare și reamenajare, astfel că au fost realizate 12 săli noi de curs, spații tehnice și grupuri sanitare.
Intenția reprezentanților municipalității este de a reabilita întreaga clădire.
La Liceul Vocațional de Artă au fost realizate lucrări de mansardare și reabilitare a internatului. Valoarea proiectului a fost de aproape 2,6 milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă de 1,16 milioane de lei.
Din bugetul local, după cum s-a aprobat recent va fi alocată o sumă de 528.072,53 acestei investiții după actualizarea investițiției.
Ultimul proiect anunțat ca încheiat este finalizarea lucrărilor de reabilitare termică a 27 de blocuri, dintr-un total de 46 de blocuri finanțate. Valoarea proiectului pentru reabilitarea termică a blocurilor este de 3 milioane de euro, din care 60 % finanțare europeană, restul sume din bugetul local și contribuția asociațiilor de proprietari.
Ligia VORO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE