Home / BC Mures / „Tigrii”, la un pas de semifinalele Cupei României

„Tigrii”, la un pas de semifinalele Cupei României

DSC_0037Echipa masculină de baschet BC Mureș Târgu-Mureș a făcut duminică seara un pas important pentru calificarea în Final Fourul Cupei României. Mureșenii au învins pe teren propriu în prima partidă a „sferturilor” formația SCM U Craiova cu scorul de 89-70 (24-19, 22-22, 23-9, 20-20). Partida a fost controlată în totalitate de echipa lui Audrius Prakuraitis, care a fost condusă o singură dată, în debutul partidei. În prima parte jocul a fost echilibrat, oltenii n-au reușit nici măcar o dată să egaleze, dar nici mureșenii n-au reușit desprinderea. Cu prima posesie de partea lor, gazdele au pierdut primul atac prin Martinic, care a și comis un fault ce a oferit oaspeților două libere și singura dată în care s-au aflat la conducere.

Sfert trei „marca Martinic”

După ce în prima parte avantajul maxim a fost de 7 puncte, la reluare același Goran Martinic s-a dovedit providențial. Goran a ridicat sala în picioare cu o serie de trei „treițe” consecutive care au stabilit diferența la 21 de puncte, cea mai mare pe durata jocului. Sfertul trei a fost unul de excepție, în care Martinic a reușit nu mai puțin de 14 puncte din cele 19 ale sale. Coechipierii s-au ridcat și ei la același nivel. Cu un număr incredibil de 17 aruncări reușite din afara semicercului de 3 puncte și echipa a obținut o victorie frumoasă, care îi plasează mari favoriți la calificarea în semifinale. Meciul retur se va disputa joi, 14 ianuarie, la Craiova, de la ora 17.15.

O cronică mai amplă puteți urmări în ediția print de marți a cotidianului Zi de zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Reguli pentru practicarea natației în bazine, din 15 iunie

Conducerile Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății au remis un ordin comun, care va …