Raed Arafat, hotărât să meargă la CEDO. Vezi motivul acestei decizii! Sanatate
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 434 Vizualizări

Raed Arafat, hotărât să meargă la CEDO. Vezi motivul acestei decizii!

1Curtea de Apel Cluj a respins vineri, 29 ianuarie, apelul declarat de secretarul de stat Raed Arafat împotriva sentinţei civile nr. 584 din 19 decembrie 2014 prin care fondatorul SMURD îi cerea jurnalistului clujean Liviu Alexa 100.000 euro reprezentând daune morale pentru mai multe articole despre licitaţiile organizate la nivelul sistemului de urgenţă din România şi câştigate de firma clujeană Deltamed, deţinută de omul de afaceri Dan Vasile Gorgan, prieten cu Raed Arafat.

Raed Arafat: „Mă duc la CEDO”
Înainte de decizia Curţii de Apel Cluj, Raed Arafat a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, că dacă instanţa nu îi va face dreptate se va adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). „Dacă Curtea de Apel nu îmi dă dreptate mă duc la Curtea Europeană (Curtea Europeană a Drepturilor Omului – n.r.) direct, fără nicio problemă, pentru că în primă instanţă m-a mângâiat pe cap, a dat o motivaţie după şase luni în care mi-a zis că vai, mă înţelege şi că el are dreptul la libera exprimare”, a afirmat fondatorul SMURD în România. „Dreptul la libera exprimare, conform jurisprudenţei europene, este pe judecăţile de valoare. În niciun caz nu este pe fapte. Pe fapte trebuie să vii cu probe. Când tu mă acuzi că am luat mită şi pui şi sumele, dacă nu ai probe, plăteşti. Asta este jurisprudenţa europeană”, a completat Raed Arafat.

Liviu Alexa: „Un Mesia fals”

De cealaltă parte, jurnalistul Liviu Alexa s-a arătat satisfăcut de decizia Curţii de Apel Cluj. „Din câte ştiu, este vorba de o premieră, Raed Arafat pierde pentru prima oară un astfel de proces. Am avut întotdeauna încredere în Justiţie, asta pentru că mi-am făcut mereu meseria cu gândul că o anchetă jurnalistică trebuie să vorbească pe fapte şi cifre, nu pe poveşti. Acest „Dumnezeu medical”, Raed Arafat, ar fi trebuit de multă vreme întrebat de către organele statului despre multe lucruri, dar asta nu s-a întâmplat datorită imaginii lui de Mesia. Un Mesia fals”, a declarat Liviu Alexa, citat de Ziarul de Cluj. „Noi, puţinii jurnalişti adevăraţi, ne-am făcut treaba. Cred că acum ar fi vremea ca şi alţii să şi-o facă”, a adăugat Liviu Alexa.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE