Home / Sanatate / Conferință despre prevenția și managementul obezității

Conferință despre prevenția și managementul obezității

Distribuie

stire conferinta preventieConferința națională „Abordul multidisciplinar în prevenția și managementul obezității” va avea loc la Iași, în sălile Centrului de conferințe Palas, în perioada 15-17 aprilie. „Ne adresăm tuturor colegilor din specialitățile medicale implicate în cercetarea, prevenția și managementul obezității – de la medici specialiști, chirurgi, medici de familie, la asistenți medicali, psihologi, nutriționiști sau cercetători. Fiind pe deplin conștienți de amploarea pe care o ia fenomenul și de nevoia urgentă de prevenție și management al obezității, pe de o parte, dar și de caracterul multidisciplinar al echipei medicale implicate, pe de altă parte, ne dorim să atragem atenția asupra nevoii de implicare la toate nivelurile sociale: familie, școală, medici, spitale etc”, a transmis dr. Daniel Timofte, președintele conferinței.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO-FOTOREPORTAJ: ”Artă în sănătate”, la Clinica ELITEMED din Târgu Mureș

Distribuie Oferta serviciilor medicale de calitate superioară de la nivelul județului Mureș s-a îmbogățit începând …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.