Spot publicitar antifumat, în pregătire Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 212 Vizualizări

Spot publicitar antifumat, în pregătire

florin mihaltanPreședintele în exercițiu al Societății Române de Pneumologie (SRP), prof. dr. Florin Mihălțan, a anunțat vineri, 25 martie, la Târgu-Mureș, în cadrul primei Conferințe Naționale de Patologie Pleurală, că în baza Legii Antifumat se pregătește un spot publicitar privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care să reprezinte un preambul al activităţilor educative destinate copiilor şi tinerilor.

„Pregătim un spot care să fie proiectat în orele pe care le-am obţinut prin această lege, cele 30 de minute, pregătit de Coaliţia România Respiră, Societatea Naţională de Cardiologie şi cea de Pneumologie, care să fie un preambul al acţiunilor educative, care să documenteze populaţia că nu încercăm să creăm un conflict, noi dorim o protecţie. Am făcut aceste activităţi în şcoli. După ce legea îşi dă credit şi îşi demonstrează efectul există şi un efect studiat în alte state că tinerii trebuie educaţi, fiindcă sunt tentaţi să nu respecte legea”, a anunțat prof. dr. Florin Mihălțan.
El s-a arătat convins că prin aplicarea legii fumatului, o lege pe care o consideră blândă în comparație cu legile existente în alte țări, se va reduce patologia bolilor pulmonare, Legea Antifumat având intenţia de a proteja actualii nefumători şi viitoarele generaţii. „S-a vorbit că este ce a mai dură lege, eu aş zice că este o lege blândă comparativ cu cea din Scoţia, Anglia, Australia, Canada, unde lucrurile au progresat în sensul protecţiei nefumătorilor. Din ce văd în presă, ce se întâmplă în România este o perioadă post aplicare lege, care atras nişte convulsiuni, stimulând conflicte între fumători şi nefumători. Legea aceasta are intenţia de a proteja două lucruri: actualii nefumători şi viitoarele generaţii. Eu consider că această lege are această misiune de a pregăti o generaţie protejată, să nu uităm că sunt foarte multe lucruri stipulate legate de copii şi de tineri şi, în al doilea rând, ceea ce la noi discutăm foarte mult dar în alte ţări e schimbat ca obiectiv, noi vorbim de controlul tabagismului, în alte ţări e sloganul „Game is over!”, a explicat prof. dr. Florin Mihălțan. Prof. dr. Florin Mihălțan a dat exemplul Scoției, care a împlinit zece ani de când a introdus această lege. Astfel, la camerele de gardă în ce priveşte AVC, infarctul miocardic, crizele de astmă bronşic au scăzut cu 16% solicitările. Potrivit medicului, rezultatele reducerii afecțiunilor pulmonare din cauza fumatului se vor vedea peste un an.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE