Proiectul legislativ al PNL privind activitatea de prevenţie în sănătate a fost adoptat tacit de către Camera Deputaţilor şi va merge în dezbaterea Senatului, la două luni după ce a fost iniţiată, perioadă în care legea a stârnit controverse şi chiar o anchetă internă în Parlament. Iniţiativa liberalilor a fost depusă în Parlament pe 1 februarie. În forma iniţială, legea prevedea ca românii care refuză să participe la acţiunile de prevenţie, adică la activităţile exercitate de Agenţia Naţională de Prevenţie în Sănătate (ANPS) cu privire la promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate, precum şi analiza, monitorizarea şi evaluarea riscurilor pentru sănătate, pot suporta parţial sau în totalitate costurile tratamentelor medicale, potrivit News.ro.
