Civica. Cine îl ia de mânecă pe consilier? Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 752 Vizualizări

Civica. Cine îl ia de mânecă pe consilier?

111Sunt în măsură să vă dau primele feedback-uri la proiectul MC2, adunate cu prilejul campaniei „door to door” dusă de colegii mei în cartierul Mureșeni. Pentru început, constat aprecierile pozitive de care se bucură proiectul nostru. Lucrul considerat cel mai important, de către cetățenii cu care am stat de vorbă, este posibilitatea oferită de MC2 da a-i trage de mânecă pe consilierii locali, care nu-și fac datoria. Reamintesc, proiectul MC2 presupune arondarea consilierilor locali pe zone urbane, chiar străzi și responsabilizarea acestora în funcție de obiectivele concrete, urmărite de către cetățeni, pe strada lor.

Oamenii au apreciat pozitiv capacitatea oferită de MC2 de a urmări activitatea consilierilor de la ei de acasă. Ca urmare a sugestiilor cetățenilor am deschis, pe Facebook, pagina MC2 (https://www.facebook.com/miscarecivica.mc) unde se pot deja depune proiecte referitoare la felul în care vedeți dumneavoastră dezvoltarea orașului. Astfel de „capete de proiect” au fost sugerate deja de către cetățenii din Mureșeni: crearea unei linii de maxi-taxi în zona străzii Hunedoara; disciplinarea și intrarea în legalitate a președinților asociațiilor de locatari (proprietari); sporirea activităților poliției comunitare, în special în legătură cu creșterea fenomenului de cerșire și a numărului de pierde-vară, în zona Mureșeni. Reflexele anti-politice ale cetățenilor sunt pe cât de evidente, pe atât de justificate. Proiectul MC2 este unul eminamente civic și acest fapt nu a scăpat atenției conlocuitorilor noștri. Chiar și persoanele mai în vârstă, ce nu pot accesa sistemul de date MC2 pe cale electronică, ne-au asigurat că sunt dispuse să se deplaseze în școlile arondate centrelor MC2, cu condiția să găsească acolo îndrumări și operatori dispuși să-i ajute. În orice caz, opinia publică s-a exprimat foarte clar: oamenii sunt sătui de promisiuni nerealizate și mai mult decât deciși să-și ia soarta în propriile mâini. În ce mă privește, pot să le spun: acest moment este foarte aproape, cu o singură condiție: ajutați-ne să concretizăm proiectul MC2! Avem nevoie de votul dumneavoastră pentru aceasta!

Comentariile, propunerile, sugestiile și criticile dumneavoastră sunt citite și auzite la email unprtargumures@gmail.com, telefon 0365-431.617 precum și pe pagina și contul nostru de Facebook. Vă aștept la audiențe, în fiecare miercuri, între orele 18.00 – 20.00, la sediul de campanie UNPR Mureș, din strada Cisnădie nr. 2A, Târgu-Mureș.

Ing. Cristian Victor CĂTANĂ

Președinte UNPR Târgu-Mureș

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE