Peste 1.000 de copii, plimbaţi cu trenuleţul Tomy! Primaria Targu Mures
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1882 Vizualizări

Peste 1.000 de copii, plimbaţi cu trenuleţul Tomy!

tomyDuminică, 29 mai, trenuleţul copilăriei de la Platoul Corneşti a fluierat primul semnal de pornire.  După ce primarul Dorin Florea a tăiat panglica, copiii au asaltat cele două vagoane care au circulat neîntrerupt până seara.

Botezat de copii Tomy, noul trenuleţ a călătorit toată ziua. Cadoul a fost făcut de Primăria municipiului Târgu-Mureş, de Ziua Internaţională a Copiilor. „De Ziua Internațională a Copilului, Primăria Târgu-Mureș nu putea face un cadou care să fie mai potrivt, nevoilor celor mici. Mă bucur că multă lume a răspuns invitației și a venit pe Platou la momentul de inaugurare al trenulețului. Le doresc celor mici să îl folosească cu plăcere, iar în ceea ce privește trenul vechi, îi invit pe copii să îl viziteze în cadrul Grădinii Zoologice, unde l-am expus”, a declarat primarul Dorin Florea.

Pe lângă călătoriile gratuite cu trenuleţul, cei mici au avut supriza să întâlnească personaje îndrăgite din desene animate care au împărţit bomboane copiilor.

Trenuleţul va circula pe traseul stabilit de Primăria municipiului Târgu-Mureş, de data aceasta mai lung cu 600 de metri faţă de cel de anul trecut. Noul trenuleţ, de culoare roşie, îl înlocuieşte pe Thomas, care a ieşit la pensie şi poate fi vizitat de nostalgici, la Grădina Zoologică din Târgu-Mureş. Pe data de 1 iunie, cei mici sunt aşteptaţi din nou să călătorească în mod gratuit cu trenulețul Tomy!

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE