„M de la Iepure”, la ultima reprezentaţie a stagiunii Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 192 Vizualizări

„M de la Iepure”, la ultima reprezentaţie a stagiunii

1 m de la iepureMiercuri, 22 iunie, de la ora 19.00, va avea loc ultima expunere a piesei de teatru semnată de Andreea Radu, în regia lui Ovidiu Caița. Sala „Parching” va găzdui spectacolul a cărui distribuţie este formată din actorii companiei „Liviu Rebreanu”, Csaba Ciugulitu şi Luchian Pantea.

Opera spune povestea unor prieteni crescuţi şi educaţi de cartier. Amintirile celor doi provoacă revolta efectivă împotriva vieţii de jos în care s-au născut, fără a avea posibilitate de alegere. Astfel, pe ritmuri de hip hop şi cu vise măreţe, M şi Iepure pornesc pe drumul Germaniei ca cei mai buni prieteni, iar ceea ce se întâmplă acolo le va schimba radical vieţile. Cu această ocazie, actorul Csaba Ciugulitu ne-a împărtăşit şi câteva gânduri despre profesia lui.

Reporter: Cum e viaţa pentru un actor în România? Se poate trăi din asta?

Csaba Ciugulitu: Viaţa e grea în orice domeniu… în actorie faza e că dacă o faci din dragoste, pasiune, atunci devine uşoară. „Microbul” odată intrat în sânge, te face să nu mai vrei să faci altceva.

Rep.: Foarte puţini tineri care termină Facultatea de Teatru au norocul să ajungă pe scenă. Cum aţi ajuns dumneavoastră?

C.C.: În cazul meu, da, trebuie să recunosc, am avut noroc cu carul, dar îţi trebuie şi multă seriozitate, disciplină. Altfel e greu.

Rep.: Cum a venit pasiunea pentru actorie?

C.C.: Pasiunea… Nu vreau să spun că de mic, dar pot spune că am văzut o grămadă de filme la cinematograful unde lucra unchiul meu. Poate de acolo. Oricum, altceva nu cred că aş fi vrut să fiu. Poate medic veterinar.

Rep.: Vă amintiţi primul spectacol pe scenă? Care au fost emoţiile care v-au încercat?

C.C.: Primul spectacol a fost „Măsură pentru măsură” la Teatrul „Odeon”. Făceam figurație. Ţin minte că atât de tare îmi tremurau picioarele la premieră, încât se auzeau genunchii cum sună, eram în anul I. Trebuie să recunosc că şi azi mă încearcă emoţiile înainte de premiere. Asta e, trebuie să le transformi în emoţii constructive, aşa zicem noi. Dacă nu ai emoţii, nu trăieşti.

Rep.: Plecaţi cu zâmbetul pe buze de la muncă?

C.C.: De fiecare dată, e tare senzația când ai feedback-ul acela din partea publicului, ştii că ai făcut ceea ce trebuie. Chiar şi atunci când greşeşti, te motivează să fii mai bun data viitoare.

A consemnat Ilinca BURDULEA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE