Share

Home / Sanatate / Florin Buicu, scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătății

Florin Buicu, scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătății

Președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, conf. univ. dr. Florin Buicu, i-a adresat ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, o scrisoare deschisă, în care îi solicită să pună la dispoziția opiniei publice planul de măsuri al Ministerului Sănătății pentru perioada următoare, în contextul Programului de Guvernare.
„Această solicitare este determinată de faptul că nu a existat posibilitatea audierii ministrului în comisia de specialitate și de a pune la dispoziția opiniei publice planul de măsuri al Ministerului pentru perioada următoare, în contextul Programului de Guvernare”, a precizat conf. univ. dr. Florin Buicu.
Redăm, în cele ce urmează, scrisoarea adresată ministrului Sănătății de către președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.
„Stimate domnule ministru Vlad Voiculescu, Programul de Guvernare al Guvernului Cioloș, pe care în calitate de parlamentar l-am votat, cuprinde la Capitolul II. Priorități, Punctul 9: „Redefinirea rolului și statutului personalului medical în societate și reducerea migrației acestora în străinătate”. În Capitolul III. Plan de Măsuri, Punctul 4: „Educație și Sănătate”, Subpunctul 4.2. Sănătate, Programul de Guvernare cuprinde: „4.2.1. – elaborarea, dezbaterea publică și adoptarea unei noi legi a sănătății; 4.2.2. – redefinirea statutului personalului medical în societate prin salarizare, traseu de carieră, criterii de evaluare a performanței și integritate, având ca finalitate creșterea calității actului medical, dar și reducerea migrației în străinătate și acoperirea deficitului de personal în unitățile sanitare, în special din mediul rural prin acordarea de stimulente; 4.2.3. – dezvoltarea de programe naționale de prevenție și educație pentru sănătate, care să îmbunătățească semnificativ starea de sănătate a populației, în special în rândul comunităților defavorizate; 4.2.4. – elaborarea unui program multianual de investiții în sănătate, în vederea asigurării actului medical la standarde care să conveargă cu cele din UE; 4.3.5. – introducerea de standarde obligatorii de calitate pentru toate nivelurile sistemului sanitar românesc și a unui sistem de control al calității și asigurare a calității serviciilor medicale; 4.2.6. – evaluarea sistemului de urgență la nivel național și realizarea unui necesar de investiții în vederea asigurării operativității echipajelor de intervenție, în special în mediul rural și în situații critice sau dezastre; 4.2.7. – încurajarea dezvoltării asigurărilor private de sănătate, cu posibilitatea opțiunii asiguratului pentru redistribuirea unei părți din contribuțiile de sănătate pentru asigurările private. De menționat că Prioritatea 1 a Guvernului Cioloș a fost la momentul învestirii „Un guvern deschis și transparent în dialog cu instituțiile democratice și cu societatea ca actor politic”. Având în vedere numirea dumneavoastră în calitate de ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, deci însușirea Programului de mai sus, fără a avea posibilitatea de audiere în cadrul comisiilor de specialitate ale Parlamentului, vă rog să prezentați membrilor Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților, în scris, viziunea dumneavoastră, Planul dumneavoastră de Management, pe baza căruia domnul prim-ministru Dacian Cioloș v-a propus pentru funcția de ministru al Sănătății.
Având în vedere experiența dumneavoastră în activitatea privată, precum și experiența de la Ministerul de Finanțe, vă rog, domnule ministru, ca Planul de Management prezentat să cuprindă obiectivele generale, obiectivele specifice, acțiunile, resursele necesare, diagrama Gant, precum și proiectele de acte normative din competența Ministerului Sănătății ce urmează a fi emise, încadrate în punctul 4.2. Sănătate din cadrul Programului de Guvernare pe care vi l-ați însușit în calitate de ministru.
În calitate de medic, vă rog să puneți accent pe măsurile 4.2.2. – redefinirea statutului personalului medical, 4.2.3. – dezvoltarea de programe naționale de prevenție și educație, 4.2.4. – elaborarea unui program multianual de investiții în sănătate, 4.2.7. – încurajarea dezvoltării asigurărilor private de sănătate.
Stimate domnule ministru Vlad Voiculescu, având în vedere necesitatea de informare a comisiei de specialitate a Camerei Deputaților în calitatea sa de for decizional pe domeniul sănătate, vă rog să ne transmiteți pe adresa de e-mail: cp08@cdep.ro, în termenul legal de dezbatere publică și transparență, proiectele de acte normative propuse Guvernului României de Ministerul Sănătății (ordonanțe de urgență, ordonanțe, hotărâri de guvern), precum și proiectele de acte normative emise de Ministerul Sănătății (ordine ale ministrului Sănătății, ordine comune ale ministrului Sănătății și președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate etc.) pe care le aveți în vedere. Acest demers este valabil pentru întreaga perioadă de activitate, inclusiv pentru perioada 1 iulie – 1 septembrie, având în vedere faptul că în cursul lunilor iulie și august, Comisia pentru Sănătate și Familie are planificate activități. Cu deosebită considerație, conf. univ. dr. Florin Buicu”, se încheie scrisoarea adresată ministrului Vlad Voiculescu.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Se lucrează la o nouă parcare gratuită la Luduş

În ultimii ani în oraşul Luduş s-au amenajat foarte multe locuri de parcare în toate …

Share
Share