Share

Home / Administratie / Ce proiecte au școlile în semestrul fiscal al doilea?

Ce proiecte au școlile în semestrul fiscal al doilea?

Finantari scoli cl_site

Colegiul Agricol “Traian Săvulescu” din Tîrgu Mureș va fi unitatea școlară răsfățată a semestrului al doilea din punct de vedere al sprijinului financiar pe care îl va primi din bugetul local. Colegiul va atrage pentru cele două acțiuni pe care le va desfășura peste 19.000 de lei. Pe locul al doilea din punct de vedere al finanțării se situează Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian”, cu peste 13.000 de lei care vor fi destinați, de asemenea, organizării a două evenimente. Suma totală ce va fi alocată proiectelor în urma jurizării este de 64.430,9 de lei.

 

În 4 august, juriul de la nivelul autorității locale târgumureșene a finalizat jurizarea proiectelor depuse de instituțiile de învățământ în baza concursului de proiecte pe semestrul II 2016.

Colegiul Agricol “Traian Săvulescu” a solicitat finanțare pentru organizarea în luna noiembrie a manifestărilor dedicate aniversării a 75 de ani de existență. Suma pe care colegiul o va primi este de 9.520 de lei, deși cererea de finanțare a fost înaintată pentru obținerea a aproape 12.000 de lei. Pentru întreaga acțiune, conducerea colegiului va cheltui 17.820 de lei. Pentru organizarea unui concurs, colegiul a cerut, de asemenea, fonduri și va primi 4819 lei, iar pentru finanțarea unui schimb de experienţă cu Liceul “Şt. cel Mare” din Chişinău, Republica Moldova, în luna octombrie va beneficia de alți 5100 de lei.

finantare scoli Traian Savulescu
Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian” va atrage, de asemenea, sume importante de la bugetul local pe semestrul al doilea pentru acțiunile pe care le va desfășura. Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian” a obținut, conform punctajului, exact suma solicitată pentru cele două acțiuni pe care le va organiza în lunile ce urmează. În septembrie – octombrie, colegiul va organiza Concursul interjudeţean de matematică – ed. a XXI-a pentru care instituția de învățământ preuniversitar are nevoie de un buget de 20.937 de lei, din care finanțarea din partea autorității locale va fi de 10.468 de lei. În octombrie vor avea loc Zilele Colegiului, acțiune pentru care va fi alocat un buget de 5400 de lei, din care jumătate va proveni din bugetul municipiului.
Liceul Teoretic Bolyai Farkas va primi 10.540 de lei pentru organizarea, în luna decembrie, a schimbului de experinţă cu Liceul “Bolyai Janos” – Ungaria şi Liceul Lichtenfels BG- Austria și alți aproape 1900 de lei pentru finanțarea ediției a doua a Concursului interjudeţean de geografie “Seterra”.
Pe lista proiectelor finanțate s-au mai înscris Liceul Tehnologic “Traian Vuia” cu 9540 de lei, necesari pentru Aniversarea a 50 de ani de la înfiinţare în luna octombrie, Liceul Tehnologic “Gheorghe Şincai”, cu 2562 de lei, pentru organizarea în luna decembrie a unui Concurs de colinde, aflat la a doua ediție, și Liceul Teologic Romano-Catolic, cu 7340 de lei, pentru organizarea unui schimb de experinţă cu Liceul Romano-Catolic “Szt. Laszlo” – Ungaria şi Liceul R-C “Szt. Istvan”- Ucraina, activitatea ce va avea loc în luna octombrie.
Proiectele Liceului Tehnologic “Aurel Persu” care nu a avut asigurată contribuția proprie de 10 %, respectiv al Școlii Gimnaziale “Liviu Rebreanu” care nu a respectat criteriile din ghidul de finanțare nu vor primi alocări bugetare. (L.V.)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Performerii Bacalaureatului 2019 din judeţul Mureş. Ada Roxana Rusu: ,,Am învăţat în primul rând pentru mine”

Cotidianul Zi de Zi vă propune un serial de prezentare a performerilor examenului de Bacalaureat …

Share
Share