Proiect UDMR: magistraţii vor putea fi acuzaţi de abuz în serviciu Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 255 Vizualizări

Proiect UDMR: magistraţii vor putea fi acuzaţi de abuz în serviciu

Senatorul Császár Károly, membru al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din cadrul Senatului României, a declarat marţi, 14 februarie, pentru cotidianul Zi de Zi, că grupul parlamentarilor UDMR a depus miercuri, 8 februarie, o iniţiativă legislativă care prevede modificarea Codului de Procedură Penală.

Modificarea propusă de senatorii şi deputaţii UDMR prevede, printre altele, ca infracţiunea de abuz în serviciu să se aplice judecătorilor şi procurorilor care „cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a comis una din acţiunile care au condus la situaţia generatoare de daune.”

Directivă europeană, transpusă în legislaţia românească

Potrivit senatorului Császár Károly, demersul UDMR este de fapt reluarea unei iniţiative similare din aprilie 2016, care are ca obiectiv implementarea unei directive a Parlamentului European la legislaţia din România. „Vorbim de o propunere legislativă care a fost propusă de parlamentarii UDMR în aprilie anul trecut, la Senat. Comisia pentru Drepturile Omului a dat aviz favorabil, dar această propunere vizează transpunerea în legislaţia românească a prevederilor unei directive a Parlamentului European, 343/2016, care se referă la anumite aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie a persoanelor suspectate sau acuzate în procedura penală. Comisia Juridică nu a emis raport până în data de 20 septembrie 2016, care era termenul limită, iar după noile alegeri, în 27 decembrie 2016 Biroul Permanent al Senatului a decis să claseze iniţiativa. Aşa prevede articolul 63, alineatul 5 din Constituţie. Astfel, grupul parlamentar al UDMR a depus din nou propunerea, care vizează transpunerea în legislaţia românească a prevederilor unei directive a Parlamentului European, care a dat termen până în 2018 ca România să se conformeze. Este o transpunere a unei directive europene”, a precizat Császár Károly.

Alte două prevederi ale Directivei 343/2016 a Parlamentului European prevăd că „Înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare definitive, declaraţiile publice şi deciziile oficiale provenind de la autorităţile publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum acestea ar fi fost condamnate”, respectiv că „Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia, respectiv are dreptul de a nu se autoincrimina şi de a nu coopera în cadrul oricărei proceduri penale.”

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE