Directorul general al Agerpres, speaker în cadrul Good Governance Summit. „Un public educat va ști să facă diferența între știrile false și știrile reale!” Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 190 Vizualizări

Directorul general al Agerpres, speaker în cadrul Good Governance Summit. „Un public educat va ști să facă diferența între știrile false și știrile reale!”

Alexandru Giboi, directorul general al Agerpres, a participat, în calitate de speaker, la sesiunea de dezbateri cu tema „Recâștigarea încrederii în politica de partid, cazul României: comunicare strategică și Start-Up Nation”, din cadrul summitului „Good Governance”, organizat de think-tank-ul românesc Strategikon.

Sesiunea de dezbateri a fost moderată de Remus Pricopie, rector al SNSPA și fost ministru al Educației, și a avut doi speakeri – profesorul Edward Schumacher-Matos, director al Center for a Digital World din cadrul The Fletcher School of Law and Diplomacy, și Alexandru Giboi, director general al Agenției Naționale de Presă.

Tema de discuție abordată de Alexandru Giboi a fost „comunicarea strategică” și modul în care aceasta este folosită de partidele din România. „Ce este comunicarea strategică? Comunicarea este strategică atunci când aplici principiile managementului: planifici, organizezi, transmiți mesajul și apoi urmărești rezultatele obținute”, a afirmat Giboi. Acesta a subliniat importanța adaptării mesajului la tipul de public pe care organizația, fie ea politică sau nu, îl urmărește: „Indiferent dacă vorbim de oameni politici, de partide sau de organizații de orice fel, calibrarea mesajului este cel mai important aspect. Nu vorbiți engleza unui public vorbitor de germană, pentru că publicul acela nu va înțelege ce vreți să transmiteți. Cele două elemente de bază ale comunicării strategice sunt cunoașterea publicului țintă și adaptarea mesajului în concordanță”.

În cadrul dezbaterii, a fost abordată și tema știrilor false, precum și modul în care publicul alege să urmărească acest tip de știri. Alexandru Giboi a reafirmat importanța pe care educația o are și în această situație. „Un public educat va ști să facă diferența între știrile false și știrile reale. De asemenea, încrederea publicului în organizațiile de media, factor determinant în alegerile pe care publicul le face în ceea ce privește știrile pe care le urmărește, poate fi cultivată și prin promovarea jurnalismului de calitate. Știrile de bună calitate sunt foarte importante în lupta împotriva știrilor false. Este ceea ce facem la Agerpres. Promovăm jurnalismul de calitate, iar aceasta se reflectă în mod evident în creșterea Agenției din ultimii ani”, a afirmat Alexandru Giboi.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE