FOTO: Intervenţie ISU în cartierul Belvedere! Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1528 Vizualizări

FOTO: Intervenţie ISU în cartierul Belvedere!

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a organizat și desfăşurat miercuri, 28 iunie, începând cu ora 11.00, un exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă produsă de incendii la sondele de gaz metan.

Potrivit cpt. Cristian Virag, purtător de cuvânt al ISU „Horea” al judeţului Mureş, situaţia generală a exerciţiului a fost următoarea: în data de 28 iunie 2017 în jurul orei 11.00 se înregistrează o emanaţie de gaz metan în spatele coloanei, sondei de injectare gaz metan numărul 400 din Cartierul Belvedere din municipiul Târgu-Mureş. În scurt timp are loc aprinderea gazelor la gura sondei, incendiul se dezvoltă pe vertical. Datorită efectului termic există riscul de incendiere a imobilelor  din vecinătate şi supraîncălzirea unei sonde de exploatare.

Cooperare între instituţii şi companii

Totodată, reprezentantul ISU „Horea” al judeţului Mureş a dezvăluit şi obiectivele generale ale exerciţiului: verificarea viabilităţii Planului Roşu la nivelul judeţului Mureş, dezvoltarea capacităţii de interoperabilitate în sistem integrat, optimizarea şi asigurarea managementului în cazul producerii unor situaţii de urgenţă generate de incendiu de către componentele Sistemului Naţional de Management  în Situaţii de Urgenţă, antrenament în activarea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, cooperarea între structurile / instituţii cu funcţii de sprijin privind intervenţia unitară în situaţia de urgenţă dată, verificarea modului de anunţare, alertare şi intervenţie a structurilor cu atribuţii în cazul producerii situaţiilor de urgenţă generate de incendiu la un depozit de materiale generale, exersarea cooperării interinstituţionale, precum şi aplicarea procedurilor existente la nivelul  domeniilor de competenţă, creşterea capacităţii operaţionale a structurilor de intervenţie – Centru Operaţional, verificarea concepţiei de acţiune stabilită prin planul organizării şi desfăşurării exerciţiului, perfecţionarea deprinderilor personalului ISU, a echipelor de intervenţie specializate şi verificarea modului de îndeplinire a atribuţiilor grupei operative, verificarea funcţionării fluxului informaţional – decizional şi verificarea modului de intervenţie a echipelor operative a deţinătorilor de utilităţi.

La exercițiu au participat reprezentanţi ai următoarelor instituţii şi companii: Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, Primăria municipiului Târgu-Mureș, ISU „Horea” al judeţului Mureş, Unitatea Militară 01011, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mureş, Gruparea Mobilă de Jandarmi Mureş, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Târgu-Mureş, UPU – SMURD Mureş, Direcţia de Sănătate Publică Mureş, SC Aquaserv SA, Salvamont Mureș, Poliția Locală, Garda de Mediu Mureș, Electrica SA, E-ON Gaz, Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureș, Agenția pentru Protecția Mediului, Crucea Roșie Mureș şi Club Off-Road.

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE