Home / FC Municipal / În inferioritate numerică, ASA învinge Luceafărul

În inferioritate numerică, ASA învinge Luceafărul

În etapa a III-a a Ligii II de fotbal, ASA Târgu-Mureș a învins vineri seara pe teren propriu cu scorul de 3-2 (2-1) formația Luceafărul Oradea.

Pentru ASA au înscris Al. Stoica (min. 3), Paul Iacob (mi. 37) și Panait (min. 73), iar oaspeții au punctat prin Goge (min. 35) și Badea (min. 90+5). De remarcat, din minutul 38 mureșenii au evoluat în inferioritate numerică, Florin Ilie fiind eliminat, văzând direct cartonașul roșu, la semnalizarea asistentului piteștean Romică Bârdeş, care a motivat decizia susținând că fundașul gazdelor a înjurat.

Gazdele au început practic jocul de la 1-0, reușind deschiderea scorului la prima fază, când Stoica a reluat o centrare de pe dreapta. Pe val, ASA a trecut în minutul 10 pe lîngă majorarea scorului în minutul 10, dar Licu a ezitat în careu, după care a trimis prea slab spre poartă. Au urmat minute de dominare ale bihorenilor, care au expediat mingi periculoase spre poarta lui Iacob, dar acesta a reușit să rețină de fiecare dată. După un nou șut al lui Licu, puțin pe lângă poartă, în minutul 35 Goge este angajat în adâncime și reușește să-i „ia fața” lui Iacob, trimițând în poartă. Mureșenii au replicat imediat și după doar două minute au trecut din nou în avantaj prin Paul Iacob, care a reluat plasat cu capul o centrare din lovitură liberă executată de Băjan. A urmat imediat faza contestată de mureșeni, când centralul Sergiu Popa din Aiud l-a trimis pe Ilie la vestiare. Până la pauză nu s-a mai petrecut nimic, ASA a intrat la vestiare cu avantaj minim, dar se anunța o repriză secundă dificilă.

 

Echilibru în repriza secundă, avantaj pentru echipa în inferioritate

 

Cu un om în plus în teren, orădenii au dominat începutul reprizei secunde, dar portarul Iacob a respins în corner șutul lui Codoban. ASA a reușit să echilibraze jocul și Sârbu trece pe lângă 3-1 în minutul 70, dar Began a respins cu emoții. După alte trei minute a reușit acest lucru Panait, care a trimis în plasă mingea care a lovit și bara porții. Luceafărul forțează revenirea în joc, dar mureșenii rezistă. După ce Iacob s-a opus reducerii scorului în două rânduri, la ultima fază a meciului, după expirarea celor patru minute de prelungiri indicate, acesta a respins mingea șutată de Codoban, dar Bedea a reluat din unghi în plasă. O nouă victorie muncită, care menține ASA cu maximum de puncte după trei partide. Va urma însă jocul din etapa intermediară, marți, la Ripensia Timișoara.

Au evoluat formațiile: ASA: Iacob – Băjan, Fl. Ilie, C. Ene, D. Panait, Candrea, P. Iacob, D. Munteanu, Al. Stoica (82 Kylien), Licu (645 Sârbu), Boiciuc (90+2 Mendy)

Luceafărul: Began – Ad. Balea, Cordoş, Al. Iacob, Ban, Ţegle, Feher (75 Chiş-Toie) – C-tin Roşu (51 Bedea), Păcurar (58 Coboban), Goge, Herghelegiu

Bálint Lászlo, mulțumit, dar îngrijorat

Antrenorul ASA Târgu-Mureș Bálint Lászlo s-a arătat mulțumit de Victoria obținută, dar mai ales de atitudinea jucătorilor săi la finalul partied câștigate cu Luceafărul Oradea. „Este foarte bine cvă am reușit să obținem a treia victorie, dar mă mulțumește în primul rând atitudinea jucătorilor, felul în care s-a dăruit în condițiile în care am evoluat mai bine de o repriză cu un om mai puțin în teren. Lotul nu este încă definitivat, mai avem nevoie de întăriri pe mai multe posturi. Știam că ne așteaptă un meci greu, cu o echipă cu mai mulți jucători experimentați și doi antrenori cu nume care au însemnat ceva în fotbalul românesc. Ne așteaptă acum un meci foarte dificil, la Timișoara, cu o nou promovată care a avut un start foarte bun și un public entuziast, iar noi vom avea un om important lipsă în defensivă. Mai avem de muncă pentru a ajunge la formă maximă și sperăm ca acest lucru să-l reușim cât mai repede, pentru a putea lupta la locurile de promovare”, a declarat tehnicianul mureșenilor la finalul meciului.

Florentin Petre: „Cred că meritam mai mult de la acest meci”

Secundul lui Cornel Țălnar pe banca echipei Luceafărul Oradea, Florentin Petre a considerat rezultatul meciului pierdut de echipa sa cu ASA Târgu-Mureș unul nedrept. „Veneam cu speranțe mai mari de la acest joc, deși știam că întâlnim o echipă care luptă la promovare. După aspectul jocului însă, consider rezultatul unul mincinos. Ne-am creat mai multe situații de gol, am dominat mare parte a timpului și cred că meritam cel puțin un rezultat de egalitate. Chiar dacă avem în lot mai mulți jucători cu experiență, cu prezențe în prima ligă, acest lucru se pare că nu a fost suficient”, au fost cuvintele celui poreclit „piticul atomic”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Primarii mureșeni la raport. Chiș Bălan Ilie (Rușii Munți), mulțumit de investițiile mandatului 2016-2020

La împlinirea a patru ani de la alegerile locale din 2016 și de la depunerea …