Home / Politic / Senatorul Cristian Chirteș (PNL) anunță o sesiune parlamentară încărcată

Senatorul Cristian Chirteș (PNL) anunță o sesiune parlamentară încărcată

Moțiune de cenzură și patru moțiuni simple, astfel și-a propus Partidul Național Liberal să își asume rolul de opoziție activă în sesiunea parlamentară de toamnă, a declarat președintele PNL Mureș, senatorul Cristian Chirteș vineri, 8 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă. După prima moțiune simplă depusă chiar zilele trecute pe tema justiției, va urma o moțiune simplă pe tema educației, care va fi depusă la Senat luni, 11 septembrie, în chiar prima zi de școală.

Noul an școlar cu manuale în noiembrie

În opinia senatorului, situația în care noul an școlar începe fără manuale pe băncile elevilor este de neimaginat. ”Începe anul școlar, s-a anulat orice ordine normală de începere a noului an școlar. Iată, iese ministrul Educației cu nonșalanță și spune că vom avea manuale undeva prin noiembrie, iar elevii vor învăța după un compendiu. Este ceva de neimaginat”, a subliniat senatorul liberal.

Referitor la problemele ivite în sistemul educațional mureșean, în speță cazul Liceului Teologic Romano-Catolic, politicianul mureșean a subliniat că astfel de situații nu trebuie să fie exploatate politic. ”Nu trebuie să exploatăm acest moment pentru obținerea de voturi. Sunt din ambele părți oameni, politiceni care cred că vor obține capital electoral, atât din partea românească cât și din cea maghiară. Eu prefer să analizez din exterior dar totuși să arăt cu degetul că acei copii nu au nicio vină și că statul are suficiente instituții și pârghii legislative pentru a rezolva această problemă”, a arătat Chirteș.  În opinia senatorului, există o legătură între alegerile de anul viitor din Ungaria, existența a peste 500.000 de cetățeni români care au și cetățenie maghiară și cele peste 90.000 de persoane, cetățeni cu dublă cetățenie, înscrise în 2014 pentru votul prin corespondență la alegerile parlamentare din Ungaria. ”Există o legătură între implicarea autorităților de la Budapesta și problema de la Târgu Mureș. Cred că domnii care conduc astăzi Ungaria ar trebui să ne cam lase în pace. Nu se ajungea aici dacă nu erau ațâțați de oameni cu interese electorale. Noi politicienii nu avem ce căuta în această dispută între instituțiile statului. Trebuie pusă jos legea și aplicată”, a subliniat președintele PNL Mureș.

PNL promite să respingă toate OUG

PNL consideră că următoarele moțiuni simple ar trebui să fie pe sănătate, respectiv pe transporturi. În ce privește moțiunea de cenzură la adresa guvernului Tudose, Chirteș a arătat că aceasta va fi foarte probabil pe teme economice, deoarece PNL dorește să-și reafirme politica de susținere a sferei private. ”Pentru asta va trebui să așteptăm rectificarea bugetară, să vedem care sunt acele ministere care primesc și care pierd”, a explicat Chirteș. Liberalii și-au propus totodată să respingă toate ordonanțele de urgență date de guvernul Tudose. ” Sunt luate abuziv, fără consultarea măcar a liderilor de partid”, a subliniat senatorul.

Pentru succesul acestor inițiative, președintele PNL Mureș a arătat că mizează pe tot ce este opoziție parlamentară, inclusiv pe cea din interiorul PSD.

Edith VEREȘ

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

UPDATE: Orban despre dizvolvarea BP al PNL Tîrgu Mureș: “Nu agreez astfel de decizii”

Biroul Politic al PNL Tîrgu Mureş a fost dizolvat la începutul acestei luni. Biroul dizolvat …