UPDATE. Alarmă reală! Colet suspect în atenţia pirotehniştilor SRI. Circulaţia spre Sighişoara, oprită Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 968 Vizualizări

UPDATE. Alarmă reală! Colet suspect în atenţia pirotehniştilor SRI. Circulaţia spre Sighişoara, oprită

Un troler suspect descoperit aproape de ieşirea din Târgu-Mureş către municipiul Sighișoara a pus pe jar autorităţile.

În acest moment, echipa de pirotehnişti a SRI se află la faţa locului, iar circulaţia auto a fost oprită.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Andrea Pop, circulaţia în zona a fost restricţionată după ora 12.10.

Vom reveni.

UPDATE

Ora 13.30 – Circulaţia în zonă a fost reluată, iar alarma s-a dovedit a fi falsă.

Ora 13.56 – „Vreau să vă aduc la cunoștință că evenimentul produs recent la intersecția dintre Bulevardul 1 Decembrie 1918 și Calea Sighișoarei nu a făcut parte din seria de exerciții ”MARIS 17”. Acesta a fost un caz real semnalat prin 112. Vă rog să informați opinia publică în acest sens. Toate instituțiile participante au acționat conform competențelor”, a anunţat, pe pagina de Facebook intitulată „Presarii mureşeni”, Anca Moţoc, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE