FOTO: Atelierele Pegas și UMF Târgu-Mureș lansează primul proiect de bike sharing pentru studenți din România Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1360 Vizualizări

FOTO: Atelierele Pegas și UMF Târgu-Mureș lansează primul proiect de bike sharing pentru studenți din România

Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș a marcat începutul anului universitar 2017-2018 prin lansarea proiectului UMF Student Bike, unic la nivel național, alături de Atelierele Pegas. Evenimentul de lansare a proiectului a avut loc marți, 26 septembrie, ora 16.00, în Campusul Universității.

Studenții Universității vor beneficia începând de miercuri, 27 septembrie, de 200 de biciclete Pegas personalizate cu sigla UMF, care le vor permite să se deplaseze mai rapid în oraș, între cămine studențești, universitate și spital și, în același timp, să promoveze atât beneficiile mersului pe bicicletă pentru sănătate și mediul înconjurător, cât și sistemul de smart bike-sharing. Acest sistem are o caracteristică flexibilă: poţi lua o bicicletă dintr-un punct şi, în funcţie de nevoie sau destinaţie, o poţi lăsa în alt loc predefinit.

Proiect în ton cu tehnologia și în armonie cu mediul

„Proiectul intitulat University bike are o valoare intrinsecă legată de faptul că oferim o alternativă sănătoasă, modernă și în ton cu politica actuală de conservare a mediului pentru deplasarea în interiorul unui oraș.” a declarat rectorul UMF Târgu-Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei.

Smart bike sharing-ul imaginat de Pegas se bazează pe un antifurt inteligent, montat pe bicicletă, care are mai multe funcţii, și este controlat printr-o aplicaţie de telefon. Acesta urmează un flux tehnologic uşor şi modern spre a uşura interacţiunea cu cel care folosește acest sistem. Auto-lock-ul inteligent, „creierul” sistemului de bike-sharing, este un sistem ultra-performant care conţine câteva funcţii esenţiale şi care definesc sistemul de bike sharing.

Andrei Botescu, co-fondator Atelierele Pegas, a vorbit despre colaborarea dintre Pegas și instituția de învățământ din Târgu-Mureș: „Această bicicletă este special făcută pentru studenți. UMF este prima universitate din România care a mers cu noi pe aceeași linie de gândire și a făcut un program de bike sharing. Noi credem foarte mult în bike sharing, iar la anul vrem să punem zeci de mii de biciclete în țară. Tehnologia începe să se unească cu bicicleta, și pe lângă ideea de sănătate, apare și ideea de mobilitate crescută.”

Andrei Botescu și Leonard Azamfirei

Smart-phone-ul va deveni indispensabil

Cel care dorește să utilizeze o bicicletă, cu ajutorul aplicației de telefon conectate la acest smart-lock, scanează un cod QR plasat pe acesta, inițiază procesul de închiriere, iar smart-lock-ul deblochează bicicleta. Procesul de returnare este la fel simplu: la parcarea bicicletei împrumutate într-un spațiu predefinit, se va stopa perioada de utilizare prin aceeași aplicație, iar smart-lock-ul va bloca la loc bicicleta.

„Dacă cineva închiriază bicicleta, el și cu prietenii lui își pot descărca aplicația care se numește SB Lock de pe android sau IOS, iar apoi își pun o parolă în comun și o pot folosi în comun.” a explicat în continuare Andrei Botescu.

Punctul de închiriere este situat lângă Sala de Sport Dr. Pongrácz Antal, și sunt șase parcări puse la dispoziție în următoarele puncte: Medicină Legală, Pediatrie, Cămine studențești, Spitalul Județean, Cantina UMF și Biblioteca Centrală. Tarifele de închiriere sunt de 40 lei pentru o lună, 100 lei pentru 3 luni și 200 lei pentru 1 an.

La finalul prezentării, mai multe biciclete Pegas noi-nouțe au fost aduse de un grup de studenți și lăsate la îndemâna curioșilor dornici să le încerce. Rectorul Leonard Azamfirei a dat tonul, fiind prima persoană care s-a plimbat cu o biclicletă. Pe urmă, ceilalți participanți nu s-au mai lăsat nici rugați, și nici așteptați.

Andrei VORNICU

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE