Share

Home / Administratie / GALERIE FOTO: Elevii reghineni, părtași la soluțiile pentru dezvoltarea orașului

GALERIE FOTO: Elevii reghineni, părtași la soluțiile pentru dezvoltarea orașului

Un grup de elevi reghineni au fost protagoniștii proiectului de educație politică „Joc de strategie: Politica Locală”, inițiat în premieră în județul Mureș de către Fundația Friedrich Ebert(FES) din Germania, în perioada 23-25 noiembrie.

Elevii, reprezentanți ai comunității locale

Jocul de strategie este o metodă de educație politică prin care se urmărește ideea de a simula cât mai real posibil activitatea unei instituții politice existente. Fundația Friedrich Ebert (FES) din Germania a dezvoltat în urmă cu zece ani un joc de strategie care are în prim plan politica locală și de atunci îl derulează cu succes în Germania, Croația sau Cehia, iar din 2009 și în România în peste 30 de localități: Brașov (Brașov), Satu Mare (Satu Mare), Piatra Neamț (Neamț), Sibiu (Sibiu), Mediaș (Sibiu), Bârlad (Vaslui), Turda (Cluj), Mioveni (Argeș), Bistrița (Bistrița-Năsăud), Ștei (Bihor), Suceava (Suceava), Curtea de Argeș (Argeș), Deva (Hunedoara), Târgoviște (Dâmbovița) Cisnădie (Sibiu), Isaccea (Tulcea), Vulcan (Hunedoara), Câmpulung Muscel (Argeș), Horezu (Argeș), Câmpulung Moldovenesc (Suceava), Orăștie (Hunedoara), Bicaz (Neamț). Proiectul își propune să contracareze dezinteresul tinerilor față de reprezentanții politici și politică în general. În acest joc de strategie, elevii de liceu devin reprezentanți ai comunității locale, pregătesc în cadrul grupurilor politice o ședință de Consiliu Local, formulează proiecte de hotărâre și interpelări și iau decizii. În acest fel, ei înțeleg procesul decizional de la nivel local mult mai bine și află care sunt mecanismele democratice de participare a cetățenilor la luarea deciziilor publice. Tinerilor li se oferă șansa de a deprinde abilități care nu le sunt neapărat evidențiate în procesul instructiv-educativ în şcoli sau în viața de zi cu zi, dezvoltându-și atitudinea civică, calitatea lor de cetățeni și de membri ai comunității din care fac parte. Acest joc a fost adaptat la situația legală și condițiile din România, şi este condus de traineri experimentați de tineret formați special în cadrul acestui proiect. „Ne-am aflat pentru prima dată în județul Mureș, la Reghin, cu derularea acestui proiect, început joi, 23 noiembrie, cu participarea tinerilor reghineni la ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Reghin. De asemenea, am desfășurat un seminar despre cum se iau deciziile publice la nivel local, în municipiul Reghin, împreună cu traineri avizați pentru acest proiect. În cea de a treia etapă, proiectul s-a derulat în dimineața zilei de sâmbătă, cu întâlnirea dintre consilieri locali reali și tinerii participanți în acest proiect. Ne bucurăm să fim acum în utlima etapă a proiectului, în care tinerii devin consilieri locali pentru o după-masă în cadrul unei ședințe simulate de Consiliu Local unde propun proiecte, le dezbat și în cele din urmă le vor vota, în beneficiul cetățenilor din Reghin. Este un proiect prin care dorim să stârnim interesul tinerilor pentru politică, astfel ca ei să devină cetățeni avizați, să înțeleagă exact cum se ia decizia publică la nivel local, pentru a putea astfel crea o societate civilă avizată și implicată civic”, a precizat Diana Pop, reprezentantă a Fundației Friedrich Ebert, coordonatorul proiectului.

Reghin, oraş-pilot în judeţul Mureş

Actorii implicați la nivel local în proiect, coordonat la nivel locat de Crina Slev, consilierul personal al primarului municipiului Reghin, au fost elevii reghineni de la liceele „Petru Maior”, „Lucian Blaga” și ”Ioan Bojor”, alături de consilierii locali reghineni, îndrumători ai elevilor în redactarea interpelărilor și a proiectelor de hotărâre, primarul Maria Precup, precum și trainerii din cadrul Fundației Friedrich Ebert. Proiectul s-a desfășurat pe parcursul a patru etape, prezența elevilor în cursul zilei de joi, 23 noiembrie la o ședință reală de Consiliu Local în calitate de cetățeni, seminarul de vineri, 24 noiembrie, găzduit de Casa de Cultură „Eugen Nicoară” , prilej cu care elevii au învățat despre modalitatea de luare a deciziei la nivel local într-o comunitate, care sunt sarcinile primarului, atribuțiile consilierilor locali, dar și modalitatea de implicare a cetățenilor în decizia publică, în cadrul unui seminar  susținut de o echipă de traineri. A urmat apoi împărțirea pe partide politice fictive și munca efectivă a elevilor cu consilieri locali (câte unul din partea fiecărui partid) pe interpelări și proiecte de hotărâre propuse de către tineri, și nu în ultimul rând, ședința simulată a Consiliului Local desfășurată sâmbătă seara, în sala de ședințe a Consiliului Local,  prezidată de către primarul Maria Precup. „Mă bucur că Reghinul este beneficiarul acestui proiect al Fundației Friedrich Ebert, de faptul că am fost aleși ca și oraș-pilot în județul Mureș. Copiii sunt foarte implicați, abia aștept să văd ce propuneri au, să avem o colaborare bună, pentru că ei sunt cei care ne vor lua locul. Nu am emoții în ce privește proiectele lor de hotărâre, întotdeauna suntem deschiși la dorințele cetățenilor. Trebuie să luăm în considerare sugestiile, dorințele, neajunsurile lor, iar bugetul să fie direcționat pe aceste probleme ridicate de ei. Este extraordinar pentru acești copii să aibă o educație în ce privește administrația publică locală”, a afirmat Maria Precup, primarul municipiului Reghin.

Interpelări adresate Executivului

Momentul mult așteptat a fost cel al ședinței simulate de Consiliu Local în care elevii, grupați pe partide (Alb, Albastru, Mov și Roz) au formulat propuneri de proiecte înaintate executivului. Rolul președintelui de ședință a fost luat de Dan Croitoru, secondat de Cristian Retegan, secretar, traineri în cadrul proiectului. Începutul ședinței a fost dedicat interpelărilor adresate de cele patru partide Executivului, primul fiind cel al Partidului Alb referitor la amenajarea pistelor de biciclete la nivelul municipiului Reghin. „Având în vedere că solicitările sunt destul de mari pentru amenajarea unei piste de biciclete și de alergat, am dori să știm dacă există un proiect în acest sens. Dacă da, dorim să știm în ce stadiu de dezvoltare  se află acesta, și în ce ar consta acesta”, a precizat Szabo Ștefan, vicepreședintele Partidului Alb.

„Există un proiect făcut pentru o pistă de biciclete, dar care prevede doar zona de agrement. Ținând cont că Reghinul este un oraș închis, istoric, cu străzi relativ mici, acest proiect cu pistă de bicicletă este doar pentru zonele de agrement, digul de pe malul Mureșului și zona din jurul Reghinului, la Pădurea Rotundă. Pista de biciclete este doar pentru zonele de agrement, care poate fi extins eventual și în zona industrială. Rămâne ca împreună cu arhitectul șef să readucem la zi proiectul și să încercăm o formă de finanțare, la care să avem și sprijin din partea firmelor private pentru cofinanțarea acestui proiect”, a fost răspunsul primarului Maria Precup.

Ce se mai aude de proiectul „Pădurea Rotundă”

Partidul Albastru a ridicat problema proiectului „Pădurea Rotundă”, început în 2010, în speranța unui răspuns legat de viitorul acestuia. „Având în vedere proiectul „Pădurea Rotundă” început în 2010 și nefinalizat nici până în ziua de astăzi, proiect care, din punctul nostru de vedere, este foarte necesar, vă rugăm să ne spuneți care este cuantumul banilor investiți în proiect până la momentul actual, care a fost sursa de finanțare a proiectului și care este termenul limită de execuție? Dacă  proiectul nu va fi dus la bun sfârșit, va trebui rambursată finanțarea, în caz că da, care este valoarea sumei de rambursat și termenul de plată? Dorim să știm dacă există vreun plan de continuare și finalizare a acestui proiect, iar în caz că da, cum doriți să-l finanțați?”, a întrebat reprezentantul Partidului Albastru.

Maria Precup a precizat că proiectul nu este unul închis, urmând să se găsească soliții pentru reactulaizarea acestuia.

„Este un proiect început în anul 2010 pe care ni l-am dorit cu toții, deoarece în Reghin nu avem o zonă de agrement. A fost oprită lucrarea acestui proiect înainte de alegerile din 2012, care nu au mai fost continuate datorită unor probleme în modul de cheltuire a banilor. Valoarea proiectului a fost de 2,4 milioane lei, s-au cheltuit 1,4 milioane, finanțarea a fost din bugetul local și de la Ministerul Mediului. Sunt probleme de evaluare, unele lucruri ne depășesc și nu putem lua o decizie până nu se clarifică situația finanțării acestor lucrări. Banii rămași necheltuiți nu ajung pentru terminarea proiectului. Împreună cu arhitectul șef și cu consilierii noștri urmează să regândim o nouă formă a acestui parc, să gândim o repoziționare, să nu afecteze zonele din jur, cum ar fi cimitirul. Această investiție va fi continuată, sub o formă sau alta. Posibil ca împreună cu o echipă de arhitecți din Germania și Austria să ajungem la o variantă mai optimă, care să poată fi și finanțată”, a subliniat primarul municipiului Reghin.

Problema caselor de cultură, ridicată de Partidul Mov

Unul din subiectele intens dezbătute la nivelul Municipiului Reghin din ultimele săptămâni a fost legat de comasarea caselor de cultură, temă abordată de Partidul Mov în interpelarea adresată în cadrul ședinței.

„Cu privire la comasarea celor două case de cultură și mutarea Bibliotecii Municipale în clădirea actualei Case de Cultură a Tineretului „George Enescu”, cum se vor desfășura activitățile culturale ale sălii de spectacole, astfel încât niciuna dintre activități să nu fie afectate? Cum vor fi continuate evenimentele de prestigiu, cu mare renume și tradiție, astfel încât să nu perturbe atmosfera bibliotecii ?”, se arată în interpelarea adresată executivului de partidul Mov.

„Evenimentele culturale vor fi îmbunătățite, nu vor avea nimic de suferit, finanțarea cu atât mai mult. Mutarea Bibliotecii se va face treptat, sala de spectacole și scena de la „George Enescu” rămân intacte şi vor fi folosite pentru spectacolelecare nu vor fi organizate la Casa de Cultură „Eugen Nicoară”. Sala de spectacole „George Enescu” va rămâne, iar Casa de Cultură va deveni Palatul Culturii. Este o decizie luată de consilieri înpreună cu Direcția de Cultură de la nivelul județului Mureș, în municipiul Reghin nu se justifică existența a două case de cultură ținând cont de numărul mic al populației. Niciodată nu ne-am gândit ca evenimentele să se țină în același timp tocmai ca cetățenii să aibă posibilitatea să participe la oricare dintre evenimentele organizate. De asemenea, Casa de Cultură „Eugen Nicoară” a fost reabilitată în totalitate, avem acces și pentru persoanele cu dizabilități şi avem sonorizarea necesară pentru evenimente de o mai mare anvergură”, a fost răspunsul primarului Maria Precup.

Stadiul modernizării Cinematografului „Patria”

Alt subiect intens dezbătut în ultimii ani la Reghin a fost cel legat de Cinematograful „Patria”, reluat în cadrul ședinței de către reprezentanții Partidului Roz.

„Avem rugămintea să ne precizați stadiul în care se află proiectul de modernizare a Cinematografului „Patria, care este orizontul de timp pentru realizarea proiectuilui și care sunt sursele de finanțare”, a solicitat vicepreședintele Partidului Roz

Maria Precup a precizat că proiectul se află în etapa de a primi avizul ISU.

„Proiectul cu modernizarea Cinematografului „Patria” este unul pentru care ne luptăm de aproximativ doi ani. Am redirecționat acest proiect, după ce a picat finanțatra cu fondurile norvegiene, la Compania Națională de Investiții, unde finanțarea este de 98%, din fonduri guvernamentale. Aici aportul Primăriei este relativ mic. Între timp s-a întâmplat tragedia din „Colectiv”, s-au schimbat normele legale pentru avizarea ISU, astfel că trebuie regândit întreg proiectul. Acum suntem în faza finală, respectiv obținerea avizului de la ISU. Proiectul este unul extrem de necesar, nu doar pentru reghineni, ci și pentru cei din jurul Reghinului, ținând cont că până la Stânceni nu există un cinematograf”, a menționar edilul șef al municipiului Reghin.

Proiect pentru reabilitarea Liceului „Petru Maior”

În partea a doua a ședinței, cele patru partide și-au prezentat proiectele aflate pe ordinea de zi, primul dintre aceastea fiind legat de reabilitarea Liceului Tehnologic „Petru Maior”, înaintat de Partidul Alb. „Ne-am gândit că această reabilitare este necesară datorită faptului că avem nevoie de condiții optime pentru desfășurarea actului educațional, de confort, atât din partea elevilor cât și a profesorilor care lucrează în această instituție de învățământ. De asemenea, s-ar putea îmbunătăți imaginea liceului, inclusiv a comunității locale, precum și încurajarea tinerilor să rămână în orașul nostru, astfel să avem un viitor strălucitor.Acest proiect se bazează pe reabilitarea celor 14 băi, extinderea rețelei de iluminat cu leduri pe holuri, parchet în 15 săli de clasă din Corpul B – internat, precum și reabilitarea vestiarelor, inclusiv a băilor. Costurile estimate pentru acest propiect se ridică la suma de 1.500.000 de lei, 70% din fonduri europene și 30% din bugetul local”, a declarat Andreea Bor, președintele Partidului Alb.

Proiectul a fost votat în unanimitate.

Soluții pentru un transport comun eficient

Partidul Albastru a venit cu un proiect inedit, respectiv extinderea și eficientizarea transportului în comun din Reghin. „Acest proiect de îmbunătățire a transportului în comun pe raza Municipiului Reghin  prevede achiziționarea a zece mijloace de transport în comun noi, renovarea stațiilor existente și înființarea altor şapte stații noi, în special pe străzile Dedradului, Mihai Viteazul, Dealului și Ierbii, precum și achiziționarea de aparate de autotaxare. Acest proiect este necesar, în contextul necesității unui transpot local eficient în ce privește confortul, costul și calitatea, precum și economisirea de bani din buget pentru repararea drumurilor și construirea de noi parcări, precum și protejarea mediului înconjurător și fluidizarea traficului în Reghin. Valoarea estimată a proiectului este de 4.500.000 lei, din care 20% fonduri proprii, respectiv 80% fonduri europeme, atrase prin PNDR, prin Sub-măsura 7.2”, a declarat Roxana Halați, președintele Partidului Albastru.

Proiectul a iscat aprige discuții, în cele din urmă a fost aprobat, cu anumite amendamente, referitoare la tipul autovehiculelor, respectiv mașini pe pe combustibil ecologic.

„Gala Voluntarilor Reghineni”

La rândul său, Partidul Mov, a propus spre aprobare proiectul privind organizarea evenimentului „Gala voluntarilor reghineni”. „Proiectul prevede organizarea în data de 2 mai, de Ziua Mondială a Tineretului, la Casa de Cultură „Eugen Nicoară”, a evenimentului „Gala Voluntarilor Reghineni”. Consiliul Local urmează să decidă cu privire la modul de acordare a premiilor, oportunitatea și fezabilitatea organizării acestui eveniment și impactul acestuia asupra grupurilor țintă. De asemenea, aplicarea printr-un formular în care să se precizeze proiectele implementate de către voluntari, urmând să fie premiați cei cu proiecte de mare impact. Premiile care vor fi acordate vor fi stabilite de o comisie de specialitate ca semn de recunoștință față de cei implicați în comunitate, astfel încât să încurajăm spiritul civic, dezvoltarea personală și nu în ultimul rând dezvoltarea comunității reghinene. Sumele estimate pentru acest proiect sunt în valoare de 2.000 de lei pentru premii, 1.000 de lei pentru prezentator, 1.500 de lei pentru promovare, respectiv 2.000 de lei pentru protocol, sursa de finanțare fiind bugetul local”, a declarat Coralia Friciu, președintele Partidului Mov.

Proiectul a fost votat în cele din urmă, nu fără mofidicări față de forma prezentată inițial, astfel că valoarea acestuia a fost stabilită la 5.000 de lei, din care 2.500 de lei pentru premii, 500 de lei pentru prezentator, plus 2.000 de lei pentru protocol.

Soluții pentru un oraș curat

Ultimul proiect aflat pe ordinea de zi a fost cel depus de reprezentanții Partidului Roz, respectiv „Curățarea pârâului Trandafirilor, strada Toamnei.”„Acest proiect are în vedere decolmatarea și igienizarea pârâului Trandafirilor cu ajutorul utilajelor aflate în gestiunea Primăriei Municipiului Reghin, precum și montarea unor panouri cu mesaje specifice. Se impune un astfel de proiect ținând cont de numeroasele sesizări făcute de cetățenii de pe strada Toamnei cu privire la mirosul emanat de deșeurile acumulate în albia râului, aspectul dezolant și nu în ultimul rând al potențiaului risc pentru sănătatea publică. Costurile estimate sunt între 5.000 și 10.000 de lei, asigurate din bugetul local, lucrările urmând a fi făcute de către personalul calificat al Primăriei, în parteneriat cu persoanele ce beneficiază de ajutor social”, a spus Andreea Florea, președintele Partidului Roz.

La acest punct, primarul Maria Precup, a precizat că există un proiect inițiat de Apele Române care are în vedere curățirea zonei.

„Este un proiect scris de Apele Române și depus la Ministerul Mediului de rezolvare a acestui curs de apă, cu o canalizare care să colecteze apele menajere pentru a evita acest miros neplăcut, care va fi legat cu Canalul Morii, și sper ca din anul viitor să se înceapă această lucrare. Este o problemă esențială pentru locuitorii municipiului Reghin, cu care ne confruntăm zi de zi. Împreună cu Poliția Locală am împărțit anunțuri la toți cetățenii, prin care vor fi amendați toți cei care aruncă mizerie”, a spus Maria Precup.

Şedinţă constructivă

La finalul ședinței, primarul Maria Precup s-a declarat încântată de propunerile de proiecte înaintate de elevi, care pot fi foarte bine luate în calcul și de consilierii reghineni reali, depășiți pe alocuri de entuziasmul implicării într-o acțiune care are ca scop beneficiul comunității reghinene.

„Timp de mai bine de două ore, acești copii minunați au intrat în rolul de consilieri locali și au dezbătut proiecte gândite de ei pentru Reghin. Recunosc, a fost una dintre cele mai frumoase și constructive ședințe de Consiliu Local la care am participat vreodată. Dacă în cursul dimineții, consilierii locali i-au ajutat în scrierea de proiecte de hotărâre, seara, în cadrul ședinței simulate de Consiliu Local, liceenii i-au învățat cum ideile diferite pot fi dezbătute argumentat și constructiv și cum dialogul civilizat naște soluții. Felicităr tutror”, a spus primarul Maria Precup. Felicitări se cuvin tuturor celor implicați, în special celor 23 de consilieri locali din cadrul proiectului „Joc de strategie: Politica Locală”, care de multe ori nu au fost cu numic mai prejos decât coonsilierii adevărați. Felicitări așadar elevilor Mara Bozdog, Vera Görbea, Sorana Pușcaș, Diana Ormenișan, Coralia Friciu, Cristina Ercse, Andreea Căpușan, Alexandra Vezendan, Cătăin Budnariu, Roxana Halați, Patricia Nuțiu, Alexandru Isac, Andreea Florea, Narcisa Gliga, Ioana Cotoi, Mihai Mera, Rareș Andron, Alina Moldovan, Szabo Ștefan, Andreea Bor, Alexandra Rus, Cosmin Dumbravă și Alexandra Pop.

„Acolo unde există comunicare, acolo există soluții”

„Cred că adevărata putere stă în cunoaștere. Sunt trainer de 12 ani și de opt ani colaborez cu FES. În toată activitatea mea de până acum am fost adepta dialogului. Pentru că eu cred că acolo unde există comunicare, acolo există soluții. Cu cât sunt mai diverse opiniile cu atât mai bine. Iar atâta vreme cât ele sunt exprimate liber și argumentat, toată lumea are de câștigat. Libertatea de exprimare este sfântă. Și vocea fiecăruia dintre noi contează. Acesta a fost principalul motiv pentru care mi-am dorit foarte mult ca acest proiect – Joc de strategie: politică locală, al Fundației Friedrich Ebert să aibă loc și la Reghin. Pentru că eu cred că tinerii și noi toți de altfel, pentru a ne putea forma o opinie corectă avem nevoie să fim informați corect. În cazul de față, cred că este extrem de important pentru un elev de liceu să înțeleagă cum funcționează administrația locală, ce trebuie să facă un consilier local și cel mai important, ce poate el ca tânăr să facă și care sunt pârghiile pe care le poate folosi pentru a contribui activ în comunitate. Iar rezultatul acestui proiect mi-a depășit așteptările. 23 de tineri ne-au demonstrat că au toate, dar absolut toate calitățile necesare, pentru a avea un cuvânt de spus în viața comunității lor. Mă bucur că Reghinul este primul loc din județul Mureș în care are loc acest proiect, și mi-aș dori foarte mult ca și alte autorități locale și licee mureșene să încerce această experiență aplicând pentru acest proiect.” – Crina Slev, trainer FES.

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Sighișoara, parteneră a Sesiunii Anuale de Comunicări Științifice

Primăria municipiului Sighișoara a fost reprezentată de directorul Muzeului de Istorie Sighișoara, dr. Nicolae Teșculă, …

Share
Share