Angajaţii din sport și tineret își caută dreptatea la București Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 255 Vizualizări

Angajaţii din sport și tineret își caută dreptatea la București

Cei 400 de protestatari, veniți la București din întreaga țară, au pichetat, astăzi, sediile Ministerului Tineretului și Sportului și al Guvernului. Din Mureș sunt prezenți patru sindicaliști, a declarat Dan Gheborean, liderul filialei Mureș a Sindicatului Naţional Sport şi Tineret.

 

El s-a arătat extrem de revoltat că ministrul Ioana Bran nu a fost astăzi la serviciu, iar sindicaliștilor nu li s-a promis vreo rezolvare a problemelor.

”La sediul Tineretului și Sportului nu am găsit deloc audiență, doamna ministru deși a fost anunțată că se va organiza un protest astăzi în fața ministerului, nu a fost la serviciu. A fost primită o delegație de un secretar de stat, care a stat la discuții 5 minute și ne-a spus din nou că ministerul nu vede nicio soluție, nici măcar pe termen mediu sau lung. Drept urmare ne vom adresa Guvernului și acolo măcar sperăm că ni se va deschide o ușă, să ne asculte cineva. Pentru că se pare că de luni de zile, ministerul tot tergiversează și ocolește adevărul”, a declarat Dan Gheborean.

Și la Guvern, protestatarii au depus un memoriu și speră ca pe viitor să fie luați în seamă, să le asculte cineva doleanțele.

”Oricum, după cum stau lucrurile, suntem deciși ca, începând din data de 8 august, cum deja am anunțat, să încetăm activitatea în toată țara”, a mai spus Dan Gheborean.

În țară există puțin peste 3100 de angajați în sistemul national de sport și tineret, care cuprinde cluburi sportive, case de cultură ale studenților, direcții de tineret și sport și complexe naționale sportive.

Revendicările oamenilor sunt legate, în principal, de partea salarială, de reîncadrarea pe funcții, pentru că 70 % dintre salariați au doar salariul minim pe economie. Alte revendicări sunt legate de neplata orelor suplimentare din week-end-uri, neacordarea gradațiilor de vechime, iar antrenorii cu sportivi la loturile naționale nu beneficiază de sporurile cuvenite.

V. OANCEA

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE