Share

Home / Administratie / 480.064 de mureșeni așteptați la referendumul pentru revizuirea Constituției

480.064 de mureșeni așteptați la referendumul pentru revizuirea Constituției

Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a prezentat miercuri, 3 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă,  stadiul pregătirilor referendumului național pentru revizuirea Constituției din 6 și 7 octombrie 2018. În ce privește costurile, de la bugetul de stat a fost alocată județului Mureș suma de 2.012.000 lei, din care 1.680.000 lei pentru indemnizații, 332.000 lei pentru cheltuieli materiale.

Locație schimbată pentru 12 secții de vot

Potrivit prefectului Mircea Dușa,  în județul Mureș au fost organizate 568 de secții de votare pentru un număr de 480.064 cetățeni cu drept de vot. Locațiile secțiilor de votare sunt aceleași ca și la ultimele alegeri, excepție făcând un număr de 12 secții de vot.

„Locația acestora a fost  modificată locația de către Autoritatea Electorală Permanentă, având în vedere că, ori nu mai există acele locații, ori cu mult timp au fost planificate niște activități în acele locații, și atunci a fost nevoie ca în aceste 12 locații să modificăm locul secțiilor de votare”, a precizat prefectul Mircea Dușa

În vederea desfășurării referendumului în județul Mureș  au fost alocate 528.074 buletine de vot (480.064 plus 10%, conform legii); 478.446 timbre autocolante, 2.800 de ștampile cu mențiunea „Votat”; toate acestea fiind asigurate de la nivel central.

„Materialele deja au fost preluate de către Prefectură, sunt depozitate într-o locație din municipiul Târgu Mureș sub paza celor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Urmează ca vineri, 5 octombrie, prin grija Prefecturii,  aceste materiale să fie distribuite  în tot județul către primarii unităților administrativ teritoriale, iar ei la rândul lor să le predea președinților secțiilor de votare, astfel ca la ora 17:00, toate materialele să fie în secțiile de votare pentru a putea începe procedurile de verificare a documentelor  și pregătirea votului din zilele de sâmbătă și duminică. După terminarea votului, în data de 7 octombrie, după ora 21, în măsură ce se termină procesul de numărare a voturilor, urmează ca toate materialele să fie aduse la Biroul Electoral de Circumscripție, la Târgu Mureș pentru a putea fi predate Biroului Electoral Județean și a se face centralizarea la nivel de județ”, a menționat Mircea Dușa.

Pe parcursul celor două zile ale referendumului , vor fi comunicate  date despre prezența la vot, cu raportări la orele 10, 13, 16, 19 și 21, în ziua de sâmbătă 6 octombrie, respectiv 11:30, 14:30, 17:30, 20:30 și ora 22:30 în ziua de duminică,  ore în care se va comunica prezența la vot.

23 de președinți au cerut să fie schimbați

La nivelul județului, au existat cazuri în care președinți ai unor secții de votare au cerut să fie schimbați, numărul acestora fiind de 23.

„Am văzut că în anumite județe sunt probleme deosebite legate de președinții secțiilor de votare. La nivel de județ avem 568 de secții de votare, iar  23 de persoane au cerut să fie schimbate din calitatea acesta de președinte de secție de vot pe diferite motive, fie de sănătate, fie că nu sunt în țară.Conform legii, instituția care desemnează președinții secțiilor de votare  sunt cei de la Tribunalul județean, în speță președintele Tribunalului Județean. Deja cele 23 de persoane care au solicitat schimbarea au fost înlocuite.  La Palatul Culturii am organizat marți, 2 octombrie,  , sub egida Biroului Electoral Județean și Autorității Electorale Permanente, o instruire a președinților tuturor secțiilor de votare, urmând care în aceste zile să continue instruirea legată de folosirea mijloacelor tehnice puse la dispoziția Serviciului de Telecomunicații Speciale privind transmiterea datelor din secțiile de vot. În concluzie, nu avem o problemă legată de președinții secțiilor de vot, sunt luate toate măsurile organizatorice și tehnice pentru desfășurarea în bune condiții a votului în zile de 6 și 7 octombrie”, a spus Mircea Dușa.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Un nou şofer inconştient prins de Poliţia Mureş

Poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 4 Ungheni au oprit în trafic marți, …

Share
Share