Share

Home / Sport / Muzeul Sportului Mureșean

Muzeul Sportului Mureșean

Ediția din acest an a Galei Sportului Mureșean a fost precedată de inaugurarea unui Muzeu a Sportului Mureșean. Acesta se află în holul de la intrarea în Sala Sporturilor din Târgu-Mureș și conține o vitrină în care sunt expuse trofee câștigate de către sportivii mureșeni de-a lungul timpului, cupe, medalii, echipamente și materiale sportive folosite de către aceștia, precum și două mari panouri cu imagini ale sportivilor mureșeni care au activat de-a lungul timpului la cluburi din județ, imagini din diverse competiții.
Acest muzeu a fost realizat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Mureș, iar la inaugurarea lui au participat împreună cu realizatorii acestuia prefectul județului, Mircea Dușa, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș Alexandru Cîmpeanu, consilierul primarului municipiului Târgu-Mureș Claudiu Maior, conducători de cluburi, antrenori și sportivi.
„La numirea în funcția de prefect al județului Mureș domnul Mircea Dușa ne-a întrebat cu ce noutăți ne vom prezenta în acest an centenar. Aceasta este noutatea surpriză cu care ne-am prezentat, realizată cu sprijinul mai multor persoane apropiate celor care au făcut cinste de-a lungul timpului sportului mureșean și românesc. Îi felicit pe cei care au venit cu această inițiativă și mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui inedit proiect. Este important ca tinerii să vadă aceste imagini și obiecte, să aibă în față exemple, să readucă sportul mureșean acolo unde îi este locul”, a spus cu ocazia inaugurării Iuliana Rus, director executiv al Direcției pentru Sport și Tineret Mureș.
După câte un scurt discurs al celor amintiți mai sus, câțiva dintre antrenorii prezenți au ferit detalii legate de materialele expuse, iar unii dintre participanții la competiții majore au povestit momete emoționante din timpul competițiilor la care au participat, cum a fost și cazul lui Nicolae Pop, medaliat cu bronz la ediția Jocurilor Olimpice Moscova 1980.
Evenimentul s-a încheiat cu acordarea premiilor celor 30 de sportivi desemnați la categoria Speranțe din cadrul Galei Sportului Mureșean care urma să aibă loc în aceeași zi.
Ineditul Muzeu al Sportului Mureșean poate fi vizitat de către orice doritor.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Un nou titlu mondial adus de Adriano Neamțu clubului „Red Dragon”

Sala de sport a Gimnaziului de Stat „Augustin Maior” din Reghin a găzduit luni, 16 …

Share
Share