„Vă plac bananele, tovarăși?” – dacă da, veniți la spectacol Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 118 Vizualizări

„Vă plac bananele, tovarăși?” – dacă da, veniți la spectacol

Montat pentru prima dată în limba română, spectacolul are la bază textul lui Székely Csaba „Vă plac bananele, tovarăși?”, adaptat de către autor sub forma unei monodrame. Piesa, o ascuțită satiră la adresa comunismului românesc, a câștigat Premiul regional pentru Europa la Concursul internațional de scenarii radiofonice BBC, în 2009. Spectacolul este realizat de Studio Act Oradea în coproducție cu Teatru 3G Târgu Mureș.

„Vă plac bananele, tovarăși?” e o poveste simplă despre o viață mai puțin simplă. Suntem în România lui Ceaușescu, unde toată lumea se teme, e suspicioasă și rabdă de foame, mai puțin povestitorul, Robert. Tatăl lui fiind stăpân peste viață și moarte în orașul în care copilărește, Robert are de toate, chiar și banane. Această copilărie însă nu e tocmai lipsită de griji: mama sa plânge toată ziua, fratele mai mare încearcă să-l omoare tot timpul, iar singura fată pe care o place e „inamic” al regimului. Dar soarta comună a tuturor regimurilor e că se termină odată și vin altele în locul lor care vor face, poate, viața mai ușoară. Sau nu? În orice caz, un singur lucru fundamental nu se schimbă: banana. Toate celelalte da, inclusiv tatăl.

„Vă plac bananele, tovarăși?” este, în mare măsură povestea tatălui, genul de om care cade întotdeauna pe picioare pentru că fiecare regim are nevoie de el. Fiind excepțional de naiv și inocent, Robert înțelege foarte încet și doar pe jumătate ce se petrece în jurul lui. De fapt, nici nu poate fi altfel, întrucât înțelegerea completă ar fi foarte dureroasă.

Regia este semnată de Ándi Gherghe, iar în distribuție îl regăsim pe Alin Stanciu.

Spectacolul va avea loc sâmbătă, 26 ianuarie, ora 19.00, în Bastionul Măcelarilor din Cetatea Târgu Mureș.

Biletele pot fi achiziționate online pe https://www.biletmaster.ro/ron/Event/47005628/Va-plac-bananele-tovarasi? sau de la Agenția de Bilete a Palatului Culturii (programul este de marți până vineri, între orele 9.00 – 15.00, și sâmbătă-duminică, între orele 9.00 – 14.00, sau la numărul de telefon 0365 451 034).

Prețul unui bilet întreg este 20 lei, iar pentru pensionari și studenți este 10 lei.

Durata spectacolului este de 1 oră și 30 de minute.

(A.V.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE