Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin, dincolo de zestrea care o deține, și-a făcut un frumos obicei de a fi gazda unor discuții, menite să reliefeze semnificația diferitelor sărbători. O astfel de sărbătoare care bate la ușă este și cea de Dragobete, prilej cu care muzeul reghinean, cu sprijinul Primăriei Municipiului Reghin, organizează joi, 21 februarie, ora 9, atelierul de comunicare cu tema „Eu și sărbătorile”.
„Poate avem nevoie să trăim iubirea mai mult decât să vorbim despre ea și să o înțelegem! Am putea crede că atunci când vorbim despre iubire și încercăm să o definim, ea scapă rațiunii și totuși, fiecare dintre noi, atunci când iubim, simțim nevoia să o exprimăm în cuvinte, să o declarăm, să ne explicăm ce simțim pentru că, dincolo de trăire, fiecare dintre noi căutăm să ne înțelegem și să ne cunoaștem mai bine. În spatele iubirii, aparent întâmplătoare, se afla răspunsuri care ne pot ajuta să înțelegem felul în care alegem persoana pe care o iubim, motivațiile ce stau în spatele alegerii, gândurile pe care le avem, sentimentele pe care le trăim și modul în care alegem să reacționăm. Despre Dragobete – emoție și sărbătoare, vom vorbi pe larg, vom căuta dedesubturi, ne vom întreba și vom răspunde, la atelierul de comunicare Eu și sărbătorile.Dragobete, în 21 februarie, la muzeu”, a precizat Roxana Man, directorul Muzeului Etnografic „Anton Badea”.