Gabriela Feceoru, de Ziua Mondială a Scriitorului: „Respectul înseamnă și suma cu care ești plătit ca autor“

Decizia de a sărbători în data de 3 martie Ziua Mondială a Scriitorului, a fost adoptată la cel de-al 48-lea Congres internaţional PEN Club, care s-a desfăşurat în perioada 12-18 ianuarie 1986. Deși intenția e onorabilă, s-ar impune totuși ca scriitorul și munca acestuia să fie celebrată, în funcție de posibilități, în fiecare zi. Cotidianul Zi de zi a contactat cinci scriitoare și scriitori mureșeni și le-a adresat următoarele întrebări: ce modalități de a aprecia munca scriitorilor considerați că ar fi sau sunt cele mai oportune? Care trebuie să fie principalul rol al unui scriitor în societatea în care trăiește și creează?

Au răspuns Gabriela Feceoru, Péter Demény, Hristina Doroftei, Vida Gábor și Adrian Rentea.

„Am primit acum câteva zile un contract datat 05.10.2011, probabil scris pe genunchi, copy-paste-uit, plata 3 lei per exemplar vândut, sumă impozabilă, tiraj de 300 de exemplare. Respectivul editor îmi dădea de înțeles că astea sunt condițiile de publicare la toate editurile din România. Știu cam cum merge piața de carte și cam cum se fac contractele. Autorii ar trebui să se respecte și să nu semneze contracte de genul 5-10 % pentru autor/ 90-95 % pentru editură. Până la urmă vorbim de munca de creație. Munca de creație trebuie plătită corespunzător, chiar și în România. Dacă mi-am petrecut doi ani scriind acea carte, consider că nu-mi pot vinde munca în beneficiul editorului/ editurii. Respectul înseamnă și suma cu care ești plătit ca autor. Pe urmă posibilitatea de a verifica vânzările cărții, posibilitatea de a putea controla fenomenul vânzărilor pentru a nu primi rapoarte false. Transparența înseamnă respect, a concepe contract măcar echitabil pentru autor, a remunera autorul pentru contribuția culturală pe care o aduce în societate. Că altfel ce înseamnă respectul? Mulțumesc? De pildă, un cantautor nu își va vinde piesele cu 3 lei. Ar trebui să regândim termenii contractuali, de aici începe respectul pentru autor, pentru stilul lui de viață, pentru sporirea potenței creatoare a autorului, pentru stomacul creatorului și pentru că nu putem să scriem pe sub plopii fără soț. Ne-ar mai trebui și niște legi care să protejeze scriitorul și care să-l asigure că are niște drepturi anume și că în caz că îi sunt încălcate, poate acționa legal. Cu toate că am eu așa o vagă impresie că scriitorii care au rafturi speciale prin librăriile românești nu publică chiar pe nimic. Cred că aceștia beneficiază de niște contracte cât de cât corecte. Să luăm de învățătură. Dacă am ajuns în acest impas, e pentru că autorii, de-a lungul timpului, au acceptat orice criterii de publicare, nici o selecție, nici o pretenție. Și vin eu în 2019 să citesc un contract pe care un editor mi-l datează cu 2011, nu-și pune numele sau firma pe el, nici data, nici semnătura, nu-mi dă mai nimic și se miră că nu-l semnez și brusc, deși știu că nu e corect ce se întâmplă față de mine, tot eu mă simt vinovată, că ăsta e feelingul inițial. Dar nu, nu suntem noi autorii vinovați pentru contractele pe care editorii și le fac strict în favoarea lor, exact ca politicienii OUG-urile.

Scriitorul expune niște realități ale perioadei în care el trăiește. Fie că își asumă întâmplările, fie că le declară fictive. Dacă are puterea de a crea noi lumi și personaje, are puterea și de a da în vileag politicienii corupți, amenințarea lor față de noi, scriitorul lucid se implică în dezbaterea problemelor semenilor săi, fie și la nivel ideologic, și caută, ba chiar propune soluții. Dar ce zic eu aici și acum par idei abstracte desprinse din altă societate și altă lume. Scriitorul tânăr al zilelor noastre e un fel de aurolac de canal, care are pe lângă el alți aurolaci de canal și scrie așa, încercând să se mențină viu, chiar și în starea de sărăcie lucie, până la apariția unei noi cărți, care, de fapt, nu va schimba nimic din punct de vedere financiar în viața lui. De ce? Dacă până și eu văd că o carte costă 40 lei și o las și mă mai gândesc dacă să o cumpăr. Cum altfel să mă mențin ca scriitoare dacă nu consum la zi ce se scrie? Pentru mine e o necesitate de formare și de menținere. Pentru cititorul obișnuit nu e chiar așa. El s-ar putea gândi la carte versus niște alimente în frigider. Face alegerea cu stomacul, cum e și firesc, instinctul de supraviețuire îl ajută să rămână în viață. Ca să fie receptat rolul scriitorului în societate, mai întâi trebuie să ajungă mesajele lui la cititori. Or, acum, având în față situația enunțată, ce putem spune? Oricum și lumea literară e împărțită în scriitori săraci și scriitori mai avuți, să zicem, cititori săraci și cititori avuți. Să mizăm pe resursele umane bogate ale țării, să credem că acelea vor vedea rostul și rolul scriitorilor găsind în cărți o formă de divertisment. Dar intervine întrebarea: mai sunt cărțile, azi, o formă de divertisment cultural pentru români?“ (Gabriela Feceoru)