Home / Invatamant / Raportul rectorului UMFST Târgu-Mureş, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei: UMFST, mai puternică prin înființarea filialei de la Hamburg

Raportul rectorului UMFST Târgu-Mureş, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei: UMFST, mai puternică prin înființarea filialei de la Hamburg

Distribuie

Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu-Mureş, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a prezentat miercuri, 20 martie, în cadrul unei festivități desfășurate la Amfiteatrul Facultății de Medicină Dentară, raportul privind starea și activitățile instituției în anul 2018.

La ora actuală, universitatea are 35 de programe de licență cu 7.850 de studenți, 31 de programe de masterat cu 1.034 de studenți, 2 școli doctorale cu 254 de doctoranzi și 1.732 de rezidenți, ajungând la un număr total de 10.870 de studenți.

Oferta educaţională pentru programele de studii universitare de licenţă a fost extinsă prin autorizarea, în anul 2018, a două programe de studii, și anume Medicină, limba engleză (Hamburg), organizat de Facultatea de Medicină și Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, organizat de Facultatea de Economie şi Drept în comun cu Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic.

„Prin finalizarea procedurilor administrative de înfiinţare a filialei din Hamburg a UMFST, programul de Medicină în limba engleză, vom avea 150 de locuri, din care s-au ocupat deja 35 de locuri. În final vom avea peste 11.000 de studenţi. Facultatea există, chiar dacă alții nu au găsit-o pe acolo”, a glumit prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

O parte din profitul universității vine din vânzarea materialelor prin librăria University Press, anul trecut fiind printate 21 milioane de pagini, 2018 fiind martor și la o dublare a vânzării materialelor în format electronic, încasările din ambele categorii fiind de 382.000 de lei, într-o creștere cu 61% față de anul precedent.

Beneficii multiple pentru studenți

Universitatea a venit în sprijinul studenților în 2018 cu burse în valoare de peste 10 milioane lei, dar și cu mai multe locuri bugetate. Astfel, numărul de locuri bugetate la UMF la licență a crescut de la 550 la 600 de locuri, la Medicină militară de la 15 la 100, iar la masterat de la 60 la 65.

La capitolul mobilități Erasmus, în anul universitar 2017-2018, 593 de studenți din cadrul universității au trecut prin schimb, 188 de studenți au venit la UMFST și doar 59 de profesori au mers la un schimb de experiență cu o altă universitate.

Biblioteca universității a trecut de asemenea prin schimbări care să reducă costurile și să o aducă la standarde europene. Astfel, cheltuielile cu publicațiile achiziționate a scăzut comparativ cu anul trecut, de la 82.600 la 77.000, însă această scădere se datorează creșterii achiziționării publicațiilor on-line în defavoarea materialelor pe print, ceea ce este demonstrat și prin creșterea numărului consultărilor catalogului on-line.

Se lucrează la îmbunătățirea calității predării

Anul trecut s-a pus accent pe asigurarea calității și evaluării interne a cadrelor didactice realizate de studenți, dar și de către șeful ierarhic și colegi, iar la Comisia de Etică și Deontologie Universitară au ajuns doar două cazuri, unul fiind soluționat, iar al doilea neproblematic. Au fost de asemenea evaluate și serviciile universității, cantina, școala doctorală, CEIPSCU, biblioteca și registratura primind calificativul FB, iar căminele și secretariatul calificativul B.

Au fost menționate aspectele pozitive ale facultății, cum ar fi noile moduri de predare cu caracter interactiv, numărul redus de studenți în stagii sau grupe, implementarea metodelor de învățământ prin simulare și scenarii sau utilizarea cazurilor clinice, însă rectorul nu le-a ignorat nici pe cele negative, la care intenționeză să lucreze în continuare. El a aminitit noile moduri de predare cu caracter formal, volumul mare de informații de la cursuri oferit prin predare monotonă, lipsa de actualizare a unor informații de la curs, stagii clinice necoordonate, lipsa de corelație între examen și bibliografie, examen neunitar pe serii sau atitudinea neprofesională a unor cadre didactice.

„De curând, studenții au la dispoziție o adresă la decanat în care pot să sesizeze și îi încurajez să o facă, toate situațiile disfuncționale pe care le întâlnesc la nivel de grupă, clinică sau disciplină și care sunt divergente de regulamentele pe care le are universitatea”, a subliniat rectorul UMFST Târgu-Mureş.

Profit în creștere

La capitolul organizării de manifestări științifice locale, cum ar fi congrese, simpozioane, workshopuri sau școli de vară, fostul „Petru Maior” conduce detașat, cu 96 de evenimente organizate în 2018, în timp ce fostul UMF a organizat 27. Tot fostul „Petru Maior” conduce și la numărul de brevete. „Una dintre suprizele mele plăcute preluate de la fostul „Petru Maior” este că există disponibilitate și un apetit în foarte multe zone de a aplica la proiecte de cercetare, fiind depuse 8. Numărul de brevete situează UPM-ul în termeni reali pe locul 3 la nivel național”, a spus prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

În ciuda investițiilor realizate în infrastructură, profitul universității a fost într-o ușoară creștere anul trecut față de cel precedent (când a fost de 17,46 milioane de lei), ajungând la 17,54 milioane de lei. Veniturile totale realizate au fost la sfârșitul anului 2018 de 160.210.241 de lei, iar cheltuielile înregistrate după natura și destinația lor, pe surse de finanțare, pe articole și alineate conform clasificației bugetare în vigoare, au fost de 142.666.780 de lei.

Planuri mărețe

Planurile de viitor ale universității includ un nou cămin studențesc modern cu 260 de locuri, un centru didactic și de examinare de 3,9 milioane euro, construirea unui centru și a unei grădini botanice și nu în ultimul rând, reabilitarea clădirii centrale, păstrându-i caracterul istoric, pentru a o aduce la standarde SMART, investiție în valoare de 6,32 de milioane euro, bani câștigați la o licitație de proiecte europene.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Un nou proiect marca Multinvest: Centru de inginerie inovativă la Târgu Mureș!

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

1 comentariu

  1. Sa speram ca nici Curtea de conturi nu a gasit nelegalitati in privinta chetuielilor imense ale banilor publici de catre fosta universitate de medicina si farmacie,mai ales ca orasului Tg.Mures si cetatenilor lui a adus mari probleme in cea ce inseamna circulatie infernala,distrugerea mediului inconjurator,(spatii verzi,trotuare,copaci smulsi pentru infiintarea parcarilor auto,gunoaie peste tot,praf halucinant de mult inhalat de cetatenii orasului) poluarea aerului,cheltuieli bani publici etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.