GALERIE FOTO: După 15 ani, Zi de Zi e departe de cântecul de lebădă Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2207 Vizualizări

GALERIE FOTO: După 15 ani, Zi de Zi e departe de cântecul de lebădă

Când am aflat că voi participa la Gala aniversară Zi de Zi – 15 ani, în compania a 400 de invitați, m-a luat cu amețeală. Depun eforturi considerabile, de când mă știu, să mă simt în largul meu în grupuri mari de oameni, în cadre festive, și să îmi înving stinghereala când sunt pus, fie și pentru câteva clipe, în centrul atenției. Deși nu am fost implicat în mod direct în organizarea evenimentului, ritmul febril în care au lucrat o bună parte dintre colegii mei de la marketing, administrație și publicitate m-a transpus în atmosferă pe nesimțite.

 

Când am ajuns, pentru prima oară în viața mea, la Centrul de Evenimente RAB, în după-masa zilei de 30 martie, am rămas impresionat de ambientul rafinat, decorațiunile florale sofisticate, prezentarea generală impecabilă și servirea fără cusur. Dacă ar fi fost prima mea interacțiune și cu cotidianul Zi de Zi, impresia mea ar fi fost că asist mai degrabă la aniversarea unei reviste naționale de mare tiraj și de înaltă ținută. Cei 15 ani scurși de la prima zi de existență a cotidianului nu l-au menajat și nu i-au presărat drumul cu flori, cu covoare roșii și cu trandafiri, așa cum gala părea că o face, însă publicația a reușit, printr-un exemplu de reziliență și de îndârjire, să își transforme momentele de impas în probe de rezistență, provocările în exemple și eșecurile – firești și inevitabile – în lecții pentru întreaga comunitate.

Prestigiul și notorietatea invitaților care au onorat cu prezența încununarea unui deceniu și jumătate de existență a cotidianului Zi de Zi a oferit o garanție suplimentară că activitatea acestuia a fost influentă în comunitatea locală, și și-a demonstrat utilitatea și relevanța într-un context aflat într-o permanentă mișcare, agitație și nesiguranță.

Pentru presa scrisă, în anul 2019, 15 ani ani par aproape o eternitate. E un interval în care publicații naționale majore își restrâng tirajele, tipografiile dau faliment, online-ul acaparează interesul publicului, iar publicațiile locale sunt nevoite să se reinventeze la nesfârșit, într-un ritm amețitor, pentru a rezista, pentru a mai scoate o ediție, pentru a mai avansa cu o zi într-o luptă din ce în ce mai dificilă. Să încerci, în același timp, să oferi un exemplu de integritate, să reduci la minimum concesiile financiare și politice, să oferi o informație de încredere, dublată de o scriitură expresivă și accesibilă, sunt tot atâtea sacrificii care, totodată, reprezintă și rațiunile de a fi ale unui cotidian care se respectă. Într-o societate în care profesiile se demonetizează, în care profesioniștii autentici sunt momiți în permanență să devină instrumente de propagandă pentru interese meschine, să devină din oameni pasionați niște executanți obedienți, aflați la cheremul financiar și ideologic al unor centre de influență, exemplul pe care Zi de Zi îl cultivă devine aproape o anomalie. Firește, la fel ca orice organism viu, e imperfect, dă rateuri, se mai împotmolește, se reajustează din mers și își continuă drumul. Fiindcă n-are timp să aștepte. Activitatea unui ziar care apare de luni până vineri e o cursă contra-cronometru și o aventură deloc confortabilă, dar asta o face vitală și relevantă.

Toate aceste probe trecute cu succes de-a lungul celor 15 ani au constituit motive de mândrie la gala aniversară. Dincolo de ambianța sonoră, de meniul fin, de băuturile care au întreținut starea de spirit la cote înalte (și au alimentat socializarea invitaților), a persistat întreaga seară sentimentul unei misiuni care trebuie continuate. Am simțit acest fapt pe pielea mea în momentul în care întreaga redacție (dar și cea a revistei Transilvania Business) a fost prezentată și invitată să facă un pas în fața invitaților. Personal, m-am simțit responsabilizat, dar și recunoscător că am ocazia de a mă adresa, prin activitatea mea zilnică, unui număr atât de mare de oameni pe care încerc să îi conving că opinia mea merită ascultată.

Printre invitații speciali ai evenimentului s-a numărat și Cătălin Botezatu, care a venit împreună cu 20 de modele, masculine și feminine, care, în cadrul unui show consistent de circa 20 de minute, au făcut o prezentare de modă spectaculoasă. Momentul a avut și o încărcătură emoțională, întrucât celebrul designer l-a dedicat memoriei celei care l-a lansat pe piața atât de competitivă a modei, Zina Dumitrescu. Cea supranumită „mama modei din România“ a plecat dintre noi săptămâna trecută, dar moștenirea pe care ne-a lăsat-o, printre care se numără și activitatea lui Cătălin Botezatu, strălucește în continuare.

Ieșisem la un moment dat la o gură de aer în curtea laterală a centrului de evenimente, și m-am îndreptat spre iazul artificial în care se adânceau ultimele raze de soare ale zilei. Pe apele ce se întunecau pluteau siluetele a trei lebede. Albul lor era atâta de intens în raport cu decorul, încât părea nenatural. În timp ce le urmăream tatonând malul și retrăgându-se înapoi pe apă, m-am gândit că, până la urmă, și existența, în variantă tipărită și nu numai, a unui cotidian seamănă destul de mult cu cea a unei lebede: e o apariție care poate armoniza peisajul, îi poate conferi frumusețe și prestanță, dar e fragil și efemer, o existență care trebuie protejată și încurajată. Altfel, se poate stinge nebăgată în seamă, la fel cum lebăda își îngână ultimul cântec și dispare dincolo de reflexia apei, până când se șterg definitiv și undele acesteia.

 

Andrei VORNICU

Foto: Cristina Gânj, Ráb Zoltán

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Proiecte speciale Zi de Zi

 

Florin Marcel Șandor este de 17 ani în echipa Ziarul de Mureș – Zi de Zi și consideră că nimic nu are o mai mare valoare decât cuvântul scris și tipărit. La Gala Aniversară 15 ani de Zi de Zi, Florin Marcel a rememorat momente, dar a explicat și care sunt ingredientele rezistenței cotidianului Zi de Zi într-o piață atât de volatile.

“Aș vrea să punctez câteva lucruri care ar explica, poate, să îi spunem această supraviețuire, acest act de rezistență, chiar de eroism jurnalistic. Și aș vorbi despre câteva proiectele speciale, pentru că aceste proiecte ne-au ajutat pe lângă munca de zi cu zi să mergem înainte. Și aș aminti câteva din proiectele mai recente. E vorba de Mureșul Rezidențial, ediție specială, care dezvăluie, oferă informații despre oferta imobiliară din județul Mureș, în iunie vom scoate cea de-a doua ediție din acest an. E vorba de Ghidul Absolventului pentru elevii de liceu, un ghid exclusiv, care s-a distribuit recent în liceele mureșene, e vorba despre Mureșul în integrame, despre Ghidul Absolventului de gimnaziu care va apărea luna viitoare. Mai avem Consumă produse locale, un proiect inedit, pornit de noi anul trecut și peste 3 săptămâni cred că va ieși din tipar o nouă ediție. A fost foarte greu, dar cu o echipă bună, pentru că e nevoie de o echipă bună pentru a duce la bun sfârșit aceste proiecte, de o colaborare între diverse departamente și cred că ceea ce ne-a ajutat să ajungem aici au fost ideile bune, inițiativa și inspirația, ideile bune fiind atributul omului, sigur, ajungem, din nou, la echipă. Aici, referitor la proiecte aș vrea să spun că, uneori, ne mai enervăm când Aurelian ne mai întreabă: Ai terminat proiectul? Când vii cu proiectul? Și, iată, ne împinge de la spate și, vorba lui Churchill, nu ne-a lăsat, are meritul să nu ne rezumăm la limita minimei rezistențe, cum spunea Churchill, ci ne-a împins undeva la limita maximă a posibilităților. Și cred că ceea ce am făcut în acești ani demonstrează, arată acest lucru (…) Promitem să rămânem la fel de creativi și inspirați și, cu sprijinul dvs. și al zecilor de mii de cititori din Mureș care ne citesc, sperăm ca peste 5 ani să sărbătorim două decenii de Zi de Zi”, a fost mesajul lui Florin Marcel ȘANDOR, director marketing Zi de Zi.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Bucurați-vă de Zi de Zi

 

Aurelian Grama, director fondator Zi de Zi, a lansat un degust al ediției speciale de luni, 1 aprilie, a cotidianului, care a strâns în 40 de pagini amintiri și parteneri de ținută. De asemenea a adresat un mesaj puternic invitaților la Gala Aniversară 15 ani – Zi de Zi.

“Bucurați-vă că în această seară aveți onoare să fiți alături de noi. Bucurați-vă că această echipă, provenită din ce a muncit, ce s-a străduit, ce a realizat din ce înseamnă profit Ziarul de Mureș, a născut, la rândul ei, un proiect minunat Transilvania Business. Bucurați-vă de Transilvania va fi un produs minunat pe care și această echipă și cea de la Transilvania Business îl va oferi drept mândrie a țării mele pentru cei 800 de jurnaliști străini de la Sibiu, de la Summit-ul european, și pentru cei 2000 de lideri europeni care ne vor vizita în mai. Zi de Zi nu este un proiect exclusiv de Mureș, Zi de Zi este un proiect care a străbătut cu și prin Transilvania Business, Transilvania și Banatul și de 2 ani de zile Bucureștiul. Bucurați-vă că aveți onoarea să fiți alături de o echipă mult încercată și, în aceste vremuri, în care toată lumea se îndreaptă spre salarii performante, profituri senzaționale, politică de rang national și european, noi, local, trimitem informații corecte, serioase despre Mureș. Bucurați-vă că aveți onoarea ca în această seară să fiți alături de noi. Este foarte important ca demnitatea de jurnalist, de apărător al drepturilor omului, de apărător al ceea ce înseamnă o relatare corectă să rămână, să fie scrisă. Să rămână nu doar în bibliotecă, să rămână a fi citată de televiziuni, de site-uri, de radiouri, care nu plătesc drepturi de autor, iar noi nu putem trăi din glorie. Dar, iată că reușim și datorită dvs., și datorită partenerilor cititori, și datorită partenerilor publicitari, și datorită familiilor noastre care ne înțeleg. Rămânem o forță și o să rămânem în continuare”, a spus Aurelian Grama, director fondator Zi de Zi.

 

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

O reverență partenerilor noștri

Echipa Zi de Zi le mulțumește partenerilor care ne-au fost alături la Gala Aniversară 15 ani Zi de Zi și de-a lungul acestui drum frumos: Aages, Aquaserv, Arcoflor Construct, dezvoltator Unirii Park Residence, Astor – Valpet, Autodomus, Azomureș, Cardiomed, Centrul de Evenimente RAB, CSi Romania, Cis Gaz, Coralia – Online, Dafcochim, DAW Bența – Caparol, Darina, Dürkopp Adler România, Editura Edu, Eldi Brutăria, Elite Chauffeur Services, E.ON România, Fayora Imobiliare, Farel, Ferestre Partner, Gombos Security, Gedeon Richter România, Green Residence, Geiger, Hirschmann Automotive România, Icon Business Advisor, IRUM, INK Factory – Producție printuri, Lasprom, Centrul de Medicină lntegrativă Lotus Life, Magazin Poșeta, MAVIPROD, MHS – Dealer Opel, Nakita, Premaco, Primer Electro – Centrul de sticlă, Retacom, Schuster Ecosal, Societatea Comercială Silvana, True Travel –Agenție de Turism și Viggo by Cătălin Botezatu.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Mulțumiri nespuse!

Evenimentul ar fi fost mai sărac, mai puțin ilustrat, mai puțin cântat, mai puțin elegant, mai puțin fără ajutorul colaboratorilor și prietenilor noștri: Bristena – Cristina Gînj, Titus Ilovan, Adrian Fekete, Kiss FM, TVR Târgu Mureș, trupa Policrom, Raul Hațegan, Erno, Corina Pavel, Roberto Ghincea și echipa de la Centrul de Evenimente RAB.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Zi de Zi. O parte din viața ta!

Cotidianul Zi de Zi împreună cu magazinul Viggo, aflat la parterul hotelului Grand, a oferit un voucher de cumpărături în valoare de 200 lei. Voucherul este valabil până la data de 27 aprilie 2019.

 

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Felicitări echipei Zi de Zi!

Felicit echipa Zi de Zi pentru cei 15 ani de activitate, timp în care a câștigat respectul târgumureșenilor. Rolul presei este foarte important în procesul de educare, în formarea gândirii și a comportamentului comunității. Vă doresc, așadar, să fiţi în continuare la înălţimea responsabilităţii formative pe care o aveţi, să fiți obiectivi, să îmbinați cu măiestrie arta informării cu cea a utilităţii informaţiei.

La mulți ani!

Remus Aurel Bența

 

La mulți ani, Zi de Zi!

 

Organizația Femeilor Liberale Mureș dorește să vă felicite pentru realizările dumneavoastră de-a lungul celor 15 ani de activitate.

Vă dorim noi succese, putere de muncă și multă libertate în exercitarea profesiei.

Mulțumiri speciale pentru buna noastră colaborare.

 

Cu apreciere și respect,

Mara Togănel, Președinte OFL Mureș

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

La mulți ani!

 

La împlinirea a 15 ani de activitate și antreprenoriat, într-un mediu de afaceri concurențial, în continuă schimbare, cu clienți din ce în ce mai pretențioși,  felicit un colectiv de mare valoare profesională și umană, lider de piață al presei mureșene, „ZI DE ZI.”
Dovedind  spirit de inovare și inițiativă, perseverență și anvergură, ați înregistrat rezultate din ce în de mai frumoase, care au însumat multe ore de muncă, cu atenție la detalii, prin calitate și etică profesională.
„ZI DE ZI” – un brand care face cinste județului și pe care îl apreciez atât din punct de vedere instituțional cât și al echipei componente, este o prezență constantă în viața economică, socială, culturală a județului.
Apreciind colaborarea instituțională pe care am avut-o, vă felicit și vă doresc prosperitate, să rămâneți alături de comunitate prin același canal de comunicație bine definit, să fiți promotori ai celor mai proaspete știri, prin amplificarea și consolidarea prestigiului propriu.

La mulți ani!

Ovidiu Dancu, Vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș

 

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Dragă Zi de Zi,

 

Am primt cu bucurie invitația de a participa la Gala Zi de Zi 15 ani, invitație pentru care vă mulțumesc atât în nume personal cât și în numele tuturor celor care înseamnă astăzi Teatrul Național Târgu-Mureș.

În acești 15 ani, Zi de Zi a fost și sper că va fi în continuare un prieten al nostru și al comunității mureșene. De aceea, vă mulțumim că sunteți aceiași profesioniști care duc visul jurnalistic Zi de Zi mai departe.

Noi, cei din Teatrul Național Târgu-Mureș, vă mulțumim pentru că printre preocupările Dumneavoastră se numără și cultura, un sector de multe ori lăsat deoparte de mass-media.

Din păcate, responsabilitățile artistice pe care le am în calitate de actor mă pun în situația de a nu putea participa la Gala Zi de Zi 15 ani, dar vă asigur că voi fi cu gândul la sărbătoarea Dumneavoastră!

Vă urez pe această cale La mulți ani!, multe numere inspirate și să ne auzim sănătoși și voioși la Gala Zi de Zi 30!

Al vostru prieten și cititor fidel,

Gáspárik Attila Csaba

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE